
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a desfășurat, în luna decembrie 2025, o amplă acțiune de control privind respectarea legislației în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Scopul principal al verificărilor a fost combaterea muncii nedeclarate, precum și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și angajaților cu privire la respectarea prevederilor legale.
Potrivit datelor furnizate de ITM Brăila, au fost efectuate 145 de controale, în urma cărora au fost aplicate 111 sancțiuni. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 50.500 de lei.
În domeniul relațiilor de muncă, inspectorii au realizat 79 de controale și au aplicat 27 de sancțiuni, dintre care 12 amenzi în valoare totală de 40.000 de lei. Printre principalele nereguli constatate se numără neținererea evidenței orelor de muncă prestate de salariați, nerespectarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal, precum și neînmanarea unui exemplar al contractului individual de muncă angajaților.
În ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, au fost efectuate 66 de controale, fiind aplicate 84 de sancțiuni, dintre care două amenzi, în valoare totală de 10.500 de lei. Deficiențele identificate au vizat, în principal, lipsa instruirii corespunzătoare a angajaților, neasigurarea semnalizării de securitate, neacordarea completă a echipamentului individual de protecție și neadoptarea unor soluții tehnice conforme care să reducă riscurile de accidentare și îmbolnăvire profesională.
Cele mai frecvente abateri au fost constatate în domenii precum activități ale altor organizații n.c.a., activități profesionale, științifice și tehnice, agricultură, construcții, precum și comerțul cu amănuntul în magazine specializate de produse alimentare, băuturi și tutun.
ITM Brăila reamintește importanța încheierii contractelor colective de muncă, subliniind că acestea aduc beneficii atât salariaților, cât și angajatorilor, contribuind la stabilitatea locurilor de muncă, îmbunătățirea condițiilor de muncă și crearea unui climat favorabil performanței și productivității. Contractele și acordurile colective negociate și înregistrate conform legii au valoare juridică și se aplică tuturor angajaților din unitate.