Jandarmii brăileni vor asigura măsurile de ordine publică la Biserica româno-elenă ”Buna Vestire”, cu ocazia ”Izvorului Tămăduirii”!

Jandarmii brăileni vor asigura măsurile de ordine publică la Biserica româno-elenă „Buna Vestire” din municipiu, în perioada 20 – 21 aprilie a.c., cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”.

Anual, Biserica „Buna Vestire” sau Biserica Greacă – așa cum este cunoscută în rândul brăilenilor – devine loc de pelerinaj pentru mii de credincioși din mai multe județe, datorită izvorului aflat sub Sfântul Altar.

Pentru siguranța tuturor participanților, jandarmii vor fi prezenți în zona lăcașului de cult încă de joi, 20 aprilie, atunci când vor avea loc Sfințirea Apei și Slujba Vecerniei.

Agheasma va fi îmbuteliată în sticle de plastic și distribuită de către reprezentanții bisericii către credincioșii prezenți.

Pentru a evita situații neplăcute, recomandăm cetățenilor:

•        Să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;

•        Să solicite sprijin prin sistemul unic de urgență 112, în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială;

•        Să acorde o atenție sporită bunurilor şi obiectelor personale (genți, poșete, bagaje);

•        Părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție sporită copiii, pentru a evita situațiile de rătăcire şi pentru a preveni eventualele accidente.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry