O nouă autospecială de stingere a plecat astăzi către Dudești! Col. Ion Cristian: ”Vom mai primi 3 autospeciale de 10.000 de litri și 5 de 4000 de litri”

Începând de astăzi, Punctul de lucru ISU din comuna Dudești a intrat în posesia unei noi autospeciale de stingere cu apă și spumă achiziționată cu fonduri europene prin Proiectul VIZIUNE 2020.

La nivel național, astăzi au fost distribuite 10 autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 de litri de apă, din totalul celor 200 care vor fi achiziționate.

Autospecialele sunt destinate intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, ce necesită cantități însemnate de substanțe stingătoare, punându-se accent pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament ridicat de stingere.

”Această autospecială face parte dintr-un proiect de achiziții de tehnică de specialitate pe linia noastră. Vom mai primi și altă tehnică, din seria acestui tip de autospecială vom mai primi încă trei, iar alte 5 cu o capacitate de 4000 de litri, pe măsură ce vor fi încheiate procedurile de livrare”,

a declarat Col. Ion Cristian, inspectorul șef al ISU Dunărea Brăila.

Caracteristicile autospecialei:

•        deplasarea rapidă: transmisia 6×6 și garda mărită la sol permit deplasarea inclusiv pe terenuri accidentate;

•        cabină dublă prevăzută cu 6 locuri pentru transportul personalului propriu;

•        rezervor de apă cu capacitatea de 10.000 de litri;

•        rezervor de spumogen cu capacitatea de 400 de litri;

•        viteză maximă: minim 100 km/h;

•        puterea motorului: 512 cai putere;

•        agregat de pompare cu dispozitiv automat de amorsare, cu două trepte de presiune (joasă și înaltă);

•        tun de refulare apă și spumă cu forma jetului reglabilă;

•        catarg telescopic cu robot de lumini;

•        accesorii specifice pentru stingerea incendiilor;

•        autospeciala poate fi alimentată cu apă și din surse fără presiune (lacuri, acumulări de apă, râuri, etc.), ceea ce reprezintă un real avantaj atunci când intervenția are loc în zone greu accesibile, situate la mare distanță de hidranți.

Prețul de achiziție al autospecialei este de 1.698.368 lei/autospecială complet echipată, inclusiv TVA.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry