Opt incendii în 48 de ore! Pompierii brăileni au trecut prin foc!
În perioada 07 – 08.03.2020, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dunărea” al judeţului Brăila au intervenit pentru lichidarea și limitarea a opt incendii, astfel:
– intervenții la șase incendii de vegetație uscată și stuf în localitățile Muchea, Cireșu, Chiscani, Surdila Găiseanca, Gropeni și dig Brăila – Galați, unde a ars vegetație uscată și stuf (localitatea Muchea) pe o suprafață de aproximativ 16 ha. Cauzele probabile care au dus la producerea celor șase incendii au fost focul deschis în spații deschise sau fumatul în locuri neamenajate.
– în data de 08.03, la ora 13.10, echipajul Punctului de Lucru Măxineni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu de furaje la o gospodărie din localitatea Salcia Tudor. Au ars 28 de baloți plante furajere. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jar sau scântei purtate de vânt.
– în data de 09.03, la ora 01.53, Detaşamentul 1 de Pompieri Brăila, a intervenit cu cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o fabrică de pâine situată pe strada Theodor Aman din municipiul Brăila. Au ars instalația electrică aproximativ 150 ml. de cablu electric, cca. 50 mp. tavan tip sandwich și cca. 150 mp. lambriu PVC. Cauza probabila care a dus la producerea incendiului a fost o defecțiune pe timpul exploatării a cuptorului de coacere a pâinii.