Percheziții în Brăila! Suspecții ar fi obținut contracte de împrumut în baza unor documente falsificate! O femeie a fost reținută!

La data de 25 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brăila, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au pus în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Brăila, fiind vizate 23 de persoane într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor false, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.

În urma activităților, au fost puse în executare 15 mandate de aducere a unor persoane care, în perioada aprilie – mai 2023, ar fi obținut contracte de împrumut în baza unor documente falsificate, cauzând un prejudiciu instituțiilor de credit de peste 230.000 de lei.

La domiciliile persoanelor vizate au fost descoperite și ridicate 31 de telefoane mobile, 4 laptopuri, 2 tablete, 400 de euro, înscrisuri utile cauzei, dar și 2 arme neletale și 1 detector de metale. În urma probatoriului administrat, polițiștii au reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, o femeie, de 55 de ani, din Brăila,

a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Ostache Elena.

La data de 26 septembrie a.c., față de femeia în cauză a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry