
La data de 27 februarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 7 inculpați cu vârstele cuprinse între 24 și 31 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că, în perioada 2021 – 2025, un inculpat în vârstă de 28 de ani, a recrutat o persoană vătămată prin metoda metoda loverboy (simularea unor sentimente de iubire), pe care a determinat-o atât prin acte de violență, cât și prin diverse promisiuni la practicarea prostituției.
Victima a fost transportată și adăpostită în diverse locații din București, dar și din țară și obligată să întrețină relații sexuale contra-cost. Sumele de bani rezultate din activitatea infracțională au fost însușite aproape în totalitate de inculpat.
Probatoriul administrat a mai relevat faptul că, în același interval de timp, ceilalți 6 inculpați au obținut foloase materiale substanțiale prin înlesnirea practicării prostituției de către șapte persoane vătămate. Astfel, inculpații au postat anunțuri pe site-uri de profil, au închiriat pentru victime diverse imobile în România și străinătate pentru practicarea prostituției, asigurându-le totodată atât transportul cât și protecția.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate pe raza municipiului București și a localității Făurei, județul Brăila, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Poliția Sectorului 5, Serviciul Investigații Criminale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din Poliția Capitalei.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.