Infracțiuni de uz de armă fără drept, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere, amenințare și violare de domiciliu
În noaptea de 18 spre 19 noiembrie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Viziru, cu privire la faptul că, pe o stradă din localitate, ar fi fost distruse mai multe vehicule.
La fața locului, polițiștii au găsit trei vehicule ce prezentau distrugeri precum: lunetă spartă, parbriz spart și urme materiale de tragere.
În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au stabilit că, anterior, ar fi avut loc un conflict între mai multe persoane.
”Astfel, în data de 20 noiembrie a.c., polițiștii au efectuat șase percheziții domiciliare la persoanele implicate, acestea având vârstele cuprinse între 39 și 51 de ani, toate domiciliate în comuna Viziru.
Cu această ocazie, la domiciliul unuia dintre bărbați, în vârstă de 39 de ani au fost găsite șase cartușe de vânătoare, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de armă fără drept, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere, amenințare și violare de domiciliu, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.