Șoferul de BOLT este profesor la Școala nr. 22! Ce spune Poliția despre incidentul în care a fost implicată o minoră: ”Șoferul ar fi făcut unele observații nepotrivite!”

În urma articolului publicat marți, 11 martie, în care am prezentat acuzațiile unui părinte îngrijorat, față de un șofer BOLT, care ar fi avut o atitudine neadecvată către o minoră, mai mulți foști elevi sau părinți ai acestora ne-au contactat, relatându-ne diverse situații, în care atitudinea bărbatului nu ar fi fost corespunzătoare unui cadru didactic.

Șoferul, în vârstă de 47 de ani, este în continuare profesor de sport la Școala nr. 22 din Brăila, iar în timpul liber se ocupă de transportul persoanelor prin aplicația BOLT.

Ieri, acesta ar fi ridicat o minoră de la o școală din Brăila, iar pe drum spre casă i-ar fi adresat o serie de întrebări care au speriat-o pe copilă. Părinții au depus plângere, iar Poliția face cercetări în acest sens.

La data de 11 martie, la sediul Poliției Municipiului Brăila s-a prezentat reprezentantul legal al unei minore, de 11 ani, din Brăila, care a sesizat faptul că, în jurul orei 15:15, în timp ce fiica sa se deplasa cu un autovehicul ce efectuează transport persoane în regim de închiriere, șoferul acestuia ar fi făcut unele observații nepotrivite.

Conform primelor date obținute, se pare că un bărbat, de 47 de ani, din Brăila, șofer al unui autovehicul de transport persoane în regim de închiriere, ar fi preluat o minoră, de 11 ani, iar, în timpul efectuării cursei, i-ar fi solicitat acesteia codul de verificare din mesageria telefonului, după care i-ar fi spus că în lipsa acestuia ar fi putut să nu o mai ducă acasă la părinți.

Cursa a fost încheiată, minora fiind transportată la locația de destinație.

În prezent, polițiștii din cadrul Biroului Proximitate continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a a situației de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry