La data de 23.09.2021 și respectiv 28.09.2021, polițiștii din cadrul Biroului Proximitate au efectuat nouă percheziții la locuința unor brăileni, cu vârstele cuprinse între 32 și 64 de ani.
În urma activității au fost găsite 1668 pachete cu țigări de diferite mărci, netimbrate, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, dar și suma de 2.187 de lei.
Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar brăilenii în cauză au fost conduși la sediul poliției pentru audieri.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.