Weekend aglomerat pentru pompierii brăileni! Incendii, scurgeri de gaze și două cazuri de înec!

În perioada 07.06.2025, ora 07:00 – 10.06.2025, ora 07:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dunărea” al județului Brăila a fost solicitat să intervină la 54 situații de urgență.

Vineri la ora 09.40, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu o ASAS pentru stingerea unui incendiu la un tocător de fier de la un operator economic pe raza municipiului Brăila. Din cauza unei defecțiuni (frecare mecanică) au ars cca. 1000 kg deșeuri industriale. Nu s-au înregistrat victime.

La ora 15.05, Garda de intervenție Ianca, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Movila Miresii, au intervenit cu trei ASAS pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la un magazin alimentar pe raza localității Țepeș Vodă. A ars magazinul alimentar cu o suprafață de cca, 40 mp. bunurile din interior. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică.

Sâmbătăla ora 09.15, un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de pompieri Brăila, cu o ASAS, a asigurat măsurile PSI la o scurgere de gaze într-o scară de bloc pe b-dul Dorobanților din municipiu, până la sosirea echipei de intervenție a distribuitorului de gaze. La ora 12.25, Detașamentul 2 de pompieri Brăila a intervenit cu o ASAS pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată pe raza localității Tichilești. A ars vegetație uscată și gunoi pe o suprafață de cca. 200 mp. Cauza probabilă a fost un foc lăsat nesupravegheat;

La ora 23.30, Detașamentul 2 de pompieri Brăila a intervenit pentru degajarea unei persoane înecate (bărbat, 61 ani, din județul Vrancea) într-un canal de irigații pe raza localității Frecăței. Acesta a fost preluat de un echipaj al SML Brăila.

Duminică la ora 17.15, un echipaj a intervenit cu o barcă pneumatică pentru degajarea unei persoane înecate (bărbat, 60 ani, din județul Ialomița) într-un canal de irigații pe raza localității Bărăganu. Acesta a fost preluat de un echipaj al SML Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry