Zi de foc pentru pompierii brăileni! Trei incendii și numeroase urgențe medicale în doar 24 de ore

Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” Brăila au fost la datorie într-o zi marcată de numeroase incidente, gestionând un total de 18 solicitări.

Cele mai multe misiuni au vizat acordarea primului ajutor, salvatorii SMURD intervenind în 13 situații medicale de urgență, la care s-au adăugat două transporturi dificile de pacienți către echipajele de ambulanță.

Dincolo de activitatea medicală, pompierii s-au luptat cu flăcările în mai multe localități din județ.

Prima intervenție a avut loc la Făurei, unde un acumulator defect a provocat aprinderea unui sistem de panouri fotovoltaice.

Ulterior, pe raza localității Gropeni, un coș de fum deteriorat a dus la izbucnirea unui incendiu violent care a mistuit 80 de metri pătrați din acoperișul unei case. Evenimentul a fost marcat și de o victimă, proprietara suferind un atac de panică a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital.

Seria incidentelor a continuat în această dimineață la Însurăței, unde o anexă gospodărească a ars complet din cauza unui scurtcircuit produs de un acumulator depozitat necorespunzător.

În acest context, autoritățile avertizează că ignorarea regulilor de siguranță, precum curățarea periodică a hornurilor, poate duce la pierderi materiale majore sau chiar la tragedii. Pentru a preveni astfel de evenimente, cetățenii sunt îndemnați să consulte platforma oficială „Fii Pregătit” și să descarce aplicația mobilă DSU, unde pot găsi ghiduri complete despre modul de reacție în situații de urgență.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.