Interviu cu Adrian Tabarac: „Brăila nu este discoteca din Cireșu sau din Făurei!”

Comunicat de presă (P)

Adrian Tabarac are 33 de ani. Este licențiat în Științe Economice și are un master în Managementul Afacerilor. Este unul dintre tinerii antreprenori brăileni. A fost președintele organizației municipale a PNL, însă a demisionat după ce PNL a anunțat că listele de candidați la alegerile parlamentare sunt deschise de Alexandru Popa și Alexandru Bucălău. La alegerile parlamentare din 6 decembrie, Adrian Tabarac candidează ca independent pentru un mandat de deputat. L-am întrebat pe Adrian Tabarac ce se află în spatele candidaturii sale, am vorbit despre conflictul său cu conducerea PNL, despre mafie și impostură, dar și despre proiectele sale de viitor parlamentar. Adrian Tabarac se află pe poziția 33, pe buletinul de vot la Camera Deputaților.

Decizia dumneavoastră de a demisiona din fruntea PNL și de a candida ca independent la Camera Deputaților a fost pentru mulți surprinzătoare. Ne puteți spune ce a alimentat această decizie?

Sunt de acord că, privită din afară, revolta mea poate părea surprinzătoare. Și adevărul este că nu a fost ușor nici pentru mine să mă desprind de partidul în care am investit opt ani din viață. Dar sunt momente în care e nevoie de decizii foarte clare pentru a te pune în acord cu valorile în care crezi. Conducerea interimară a PNL Brăila a luat-o pe un drum greșit. Mi-am dat demisia din funcția de președinte al organizației municipale ca să trag un semnal de alarmă, dar acest semnal a fost trecut cu vederea. Oamenii care controlează acum PNL Brăila sunt orbi și surzi la orice act, la orice cuvânt, la orice idee care nu este în acord cu interesele lor. A urmat autosuspendarea din partid, apoi am anunțat că o să candidez și mi-am dat demisia din Consiliul Local. M-ați întrebat ce a alimentat aceste decizii. Ei bine, eu sunt de părere că nu poți să te numești PNL și să trimiți în Camera Deputaților o persoană implicată în bătăi soldate cu victime desfigurate, cu dosare penale și cu o ploaie de amenzi! Nu poți să te numești PNL și să trimiți în Senat un fost membru PRM! Care mai este diferența între acest mod de selecție a candidaților și cel practicat de PSD? Când am intrat în politică, eram convins că răul cel mare este PSD. Ei călcau în picioare adevărul, presa, libera exprimare, ei țineau Brăila în subdezvoltare, ei intrau cu bocancii în justiție, ei mânjeau totul, ei ocupau funcții cu beizadele de primari și parlamentari, ei racolau traseiști, ei plagiau doctorate. Acum răul s-a mutat si în PNL Brăila. Iar eu am refuzat să înghit acest broscoi. Nu am putut să stau și să mă uit cum partidul în care am crezut este cumpărat, cum este capturat de fiul unui primar de la țară care se întâmplă să învârtă niște milioane de euro, dar care este un bătăuș notoriu și despre ale cărui diplome lăsați-mă să mă îndoiesc că sunt luate pe drept. Ce meritocrație e asta?! Apoi… e o vorbă: „Pentru ca răul să triumfe, este de ajuns ca cei buni să nu facă nimic”. Așa m-am decis să candidez. Pentru ca oamenii de dreapta, oamenii care detestă năravurile PSD practicate acum de PNL să aibă cu cine vota. Știi, brăilenii au de ales între „Spaima comunei Cireșu” și partidul pe care l-a cumpărat, pe de o parte, și Adrian Tabarac, singur și independent, de cealaltă parte. Între mafioții care sparg capetele oamenilor și apoi fac presiuni pentru a-și retrage plângerile și, de cealaltă parte, un tânăr care alege să nu facă niciun fel de compromis. Eu pot să le promit acest lucru: că nu mă las mânjit și că o să lupt, în Parlament, împotriva PSD și împotriva acestui fel nesănătos de a face politică.

„Cineva trebuie să țină aprinsă flacăra speranței și în cele mai întunecate vremuri”

Spuneți că PNL Brăila este în acest moment capturat. Puteți detalia?

Chiar membrii PNL v-ar putea povesti. Așa cum îmi povestesc și mie. V-ar putea spune despre felul în care sunt schimbați președinții organizațiilor de cartier. Despre cum sunt intimidați. Despre cum se trimit comunicate în numele organizației de tineret, deși membrii organizației de tineret detestă și dezaprobă deciziile actualei conducere a PNL. Despre felul în care sunt aduși în partid oameni care nu au nicio legătură cu organizația ori cu liberalismul. Despre felul în care s-au amânat validările unor mandate de consilieri pentru a le fi testată fidelitatea față de actuala conducere. O conducere care nici măcar nu are legitimitatea vreunui vot. V-ar putea povesti despre felul în care s-au falsificat liste și despre felul în care se convoacă ședințe peste ședințe pentru a face un cvorum. V-ar putea povesti despre excluderile abuzive și despre certurile fără sfârșit. V-ar putea povesti, dar nu mai are niciun rost. Eu nu cred că, la Brăila, PNL se poate opune PSD. Nu numai că e haos acolo. Puterea a fost preluată de o mediocritate toxică care transformă organizația în ceva mai rău decât PSD. O spun pe șleau: oameni precum Alexandru Popa sau Alexandru Bucălău nu au ce căuta în Parlamentul României! Nu au calitatea morală să ocupe o funcție de o asemenea demnitate publică și toți membrii PNL știu asta. Unde sunt medicii din partid? Unde sunt profesorii, economiștii, inginerii din orașul Brăila? A ajuns PNL să deschidă listele cu două personaje din județ cunoscute pentru o grămadă de rele și pentru niciun lucru bun! Da, sunt de părere că în acest moment, la Brăila, oamenii nu ar mai trebui să voteze cu PNL sau PSD. Asta îmi doresc la alegerile parlamentare. Un vot de blam pentru cele cele două mari partide.

Ați intrat în această campanie ca independent, însă în ultima perioadă vi s-au alăturat o mulțime de oameni. Membrii organizației de tineret, dar și o parte a seniorilor din PNL au anunțat că vă susțin. De ce?

Mai întâi se cuvine să le mulțumesc din toată inima membrilor organizației de tineret a PNL. Gestul lor îmi arată că idealurile tinerilor, speranțele lor, valorile lor nu pot fi cumpărate. Le mulțumesc pentru sprijinul necondiționat și le promit că nu o să le înșel așteptările. Și mai ales le mulțumesc fiindcă și-au asumat riscul de a-mi fi alături în aceste vremuri complicate. Tot la fel, le mulțumesc tuturor membri PNL care au ales să vină alături de mine. Ei au înțeles, la fel ca mine, că această organizație a eșuat. Că este toxică. Că Boboc, Popa și Bucălău sunt personaje lângă care este periculos să te afli. Acum, după cum ați văzut, e periculos și pentru sănătate. Ei se țin de petreceri cu lăutari la Brotăcelul, apoi își îmbolnăvesc colegii de partid. Nu respectă nicio normă de siguranță, nu poartă mască. Autoritățile ar trebui să se sesizeze. Conducerea PNL Brăila își pune membrii și colaboratorii în pericol. Nu vreau să citez din clasici, dar adevărul e că au devenit răspândaci de Covid. Și mai și ascund lucrul ăsta.

În PNL există și oameni cu vechime și notoriate foarte mare, așa cum este cazul domnului Vasile Varga. De ce credeți că ei au rămas alături de actuala conducere a PNL?

Așa cum spuneam, o parte dintre membrii PNL și-au manifestat deja sprijinul pentru mine. Unii direct, alții mai discret. Le mulțumesc din suflet și unora și celorlalți. Alții au făcut un pas în spate. Sunt pur și simplu scârbiți și nu mai vor să aibă de-a face cu nimeni și nimic. Îi înțeleg, într-un fel, și pe ei. În ceea ce-l privește pe Vasile Varga, părerea mea este că domnul deputat a fost luat ostatic de gașca asta care a pus mâna pe PNL Brăila. Dintr-un anumit punct de vedere, îmi este milă de el. Fiind pe locul doi pe listă, el este silit să-i facă campanie lui Alexandru Popa, bătăușul de la Cireșu, aflat în fața lui pe listă. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns! Ditamai președintele organizației notarilor, ditamai parlamentarul, omul cu atât de multă vechime în partid să fie nevoit să susțină un bătăuș notoriu, un personaj care a fost anchetat și amendat în dosare care au vizat violențe de nedescris. Este însă vina lui. El a acceptat trocurile politice ale acestor cowboys de Bărăgan. Dacă îmi permiteți o glumă, am auzit că pe la Cireșu circulă o vorbă: „Dacă te amesteci cu văcarii, sfârșești ca vacile”. Domnul Varga este acum muls. Este mult de notorietate și, bănuiesc, este muls de bani. Bombardierul din Cireșu își face campanie pe popularitatea și pe banii lui Varga, că el s-o fi săturat să arunce cu euro ca să-și cumpere primul loc la Deputați, iar Cătălin Boboc ar putea să confirme asta dacă s-ar uita în buzunare. Dintr-un anumit punct de vedere, mi se pare trist. Domnule Varga, dacă citiți acest interviu, să știți că puteți să ieșiți din această capcană. Vă retrageți pur și simplu din cursă și spuneți ceea ce știți că e adevărat și ceea ce spun și eu: domnii Bucălău și Popa, acești cowboys de Bărăgan, nu au ce căuta în Parlamentul României. Un alt semn de bun simț ar fi să spuneți adevărul despre felul în care a fost capturat PNL-ul la Brăila.

Vă puteți imagina că Alexandru Popa ar putea deveni șeful comisiei de control al SRI?

Înainte de a intra în această cursă electorală, discursul dumneavoastră era ceva mai temperat. Ați fost mai degrabă un diplomat decât un lider agresiv. Care este motivul acestei schimbări de atitudine?

Am spus că nu o să fac niciun compromis și că o să spun lucrurilor pe nume. Sunt de părere că în ceea ce privește PNL Brăila, calea diplomației a eșuat în momentul în care a fost înscăunat Cătălin Boboc, iar oamenii din spatele lui, acești interlopi de la țară, au pus mâna pe partid. Eu nu mai sunt acum un om de partid, nu sunt nevoit să respect disciplina de partid și, din acest punct de vedere, sunt liber să spun exact ceea ce cred, ceea ce știu, ceea ce simt. Să spun adevărul, în fond. Sunt momente când diplomația trebuie lăsată la o parte. Vă amintiți momentul plăcuțelor suedeze? Societatea civilă a înțeles atunci că România este în pericol și a fost nevoie de cuvinte tari ca lumea să realizeze prăpastia în care Liviu Dragnea și camarila sa împingeau țara. Cred că brăilenii trebuie să înțeleagă faptul că momentul în care mafia pune mâna pe filiala unui partid de talia PNL este unul de răscruce și nu este doar o chestiune care ține de politica internă de partid. Vă puteți imagina că Alexandru Popa ar putea deveni șeful comisiei de control al SRI? Sau că va avea atribuții într-un alt domeniu de securitate națională? Suntem sănătoși la cap? Pe cine trimitem în Parlament? Deputatul Mitralieră, Iordache sau Codrin Ștefănescu sunt parfum pe lângă alde Popa și Bucălău!

Vorbiți despre bătăuși, despre mafie, despre pericole. Nu sunteți și dumneavoastră în pericol?

Am informații că oamenii acestor cowboys de Bărăgan au scormonit căutând motive să mă atace. Fiindcă nu au găsit nimic cu care să se agațe de mine, acum caută să-mi atace familia. Este maniera clasică pe care o folosesc mafioții. Dacă nu te pot lovi pe tine, lovesc în cei apropiați. Discret, prin interpuși, mi-au transmis tot soiul de semnale. Tot ei mi-au contestat bannerul de pe sediul de campanie. Exact așa cum, la alegerile locale, PSD a contestat candidaturile PNL. Deci conducerea PNL nu a contestat nimic de la PSD, dar mi-au contestat mie bannerul. Oare de ce? Le transmit din nou că nu mă las intimidat. Altfel, nu, nu-mi este frică. Brăila nu este discoteca din Cireșu sau din Făurei, nu este nici vreo stradă de la țară, pe unde clanul Popa îi ciomăgește pe oameni, după cum au scris ziarele de-a lungul vremii.

Proiectele lui Adrian Tabarac

Ați anunțat în că aveți trei proiecte pe care doriți să le transformați în inițiative legislative. Despre ce este vorba?

Primul meu proiect se numește Legea Reciclării. După cum poate știți, Uniunea Europeană şi-a propus să devină lider global în gestionarea şi reciclarea deşeurilor, însă România este în continuare unul dintre cele mai slab performante state membre la acest capitol. Țara noastră riscă sancțiuni, iar o lege care să încurajeze reciclarea și care să pună la punct o rețea de reciclare este vitală. Dacă ajung în Parlament, o să depun o inițiativă legislativă în urma căreia, pentru fiecare deșeu reciclat, românii vor primi 50 de bani. În acest fel, o să vedeți, vor dispărea o mare parte de deșeuri. Al doilea proiect vizează o temă pe care am prezentat-o și în campania electorală pentru alegerile locale. Centrul istoric al Brăilei este o ruină. Acest lucru se întâmplă și în alte orașe din România, administrate de PSD. O lege privind finanțarea din fonduri guvernamentale a reabilitării tuturor clădirilor din centrele istorice va da o nouă șansă acestor localități. Eu cred că inima orașului Brăila poate fi repornită din Parlament, iar o Lege a centrelor istorice este vitală atât pentru orașul nostru, cât și pentru alte orașe din România! Cel de-al treilea proiect vizează un mare proiect de infrastructură. Știți, lipsa investițiilor în Brăila are printre cauze și neracordarea zonei Brăila-Galați de centrele de dezvoltare economică. Fără aeroport și fără acces direct la un drum de mare viteză, Brăila va fi uitată, părăsită și condamnată la subdezvoltare. Construcția drumului expres Galați-Brăila-Slobozia trebuie garantată printr-o lege. Doar așa o să avem asigurată finanțarea. Dacă ajung în Parlament, o să depun această inițiativă legislativă. Fiindcă Brăila trebuie legată de țară.

De ce ar vota brăilenii cu Adrian Tabarac?

Da, poate părea că sunt singur împotriva tuturor. Împotriva foștilor colegi din PNL, împotriva celor din PSD și împotriva pesediștilor din toate celelalte partide. Și, da, într-un fel, așa e. Însă eu știu că de partea mea sunt toți oamenii care mi-au scris în ultima perioadă. Eu știu că alături de mine este aproape toată organizația de Tineret a PNL. Alături de mine sunt și colegii liberali care nu sunt complici ai găștii care a capturat organizația. Unii dintre ei și-au anunțat deja sprijinul pentru mine, alții au ales să fie mai discreți și le respect alegerea. Alături de mine sunt toți brăilenii care au plecat din oraș fiindcă s-au săturat de dezastrul pe care PSD l-a făcut aici vreme de 30 de ani. Alături de mine sunt toți brăilenii care nu și-au pierdut speranța. O să câștig un mandat de deputat, deși în urmă cu câteva săptămâni nici nu mă gândeam la asta. Și chiar dacă nu o să câștig, Brăila tot o să câștige. Fiindcă eu cred că cineva trebuie să țină aprinsă flacăra speranței și în cele mai întunecate vremuri. Astăzi a venit rândul meu. E responsabilitatea mea și a tuturor celor care nu ezită să lupte pentru un ideal. A tuturor celor care nu vor sforari, nu vor să fie conduși de găști și de oameni cu fracturi morale. A tuturor celor care cred în libertate, în independență, în responsabilitate, a tuturor celor care urăsc impostura, falsul, hoția și lenea.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry