Schimbare radicală a vremii! Ce aduce ciclonul în România?

Vorbind despre ciclonul polar care ajunge în România, ANM precizează că valorile termice vor ajunge și la -8 grade, mai ales în zonele de munte și în depresiuni, pe timpul nopții, iar pe timpul zilei vor fi mai scăzute decât în mod normal.

Ca urmare a apariției acestui ciclon polar, mai spun meteorologii ANM, în zona Munteniei, precum și în centrul țării, vor apare precipitațiile ceva mai abundente, precum și o instabilitate termică. Dar, cu toate astea valorile termice își vor reveni, ajungând și la 19 grade.

”Pe de altă parte, trebuie să ne așteptăm și la apariția precipitațiilor în extindere. Mâine, ploi locale în partea centrală și sudică a țării, în centrul țării și manifestări de instabilitate, averse, descărcări electrice pe fondul temperaturilor încă ridicate.

Scăderea de temperatură se va concretiza prin maxime între 4 și 16 grade miercuri, asemănătoare și joi, iar temperaturile minime posibil să ajungă în noaptea de joi spre vineri și la -8° în zonele depresionare.

Vestea bună este că în weekend vom avea un proces de încălzire, vom reveni la temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei”, a spus meteorologul Florinela Georgescu la Antena 3 CNN.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry