3.000 de cetățeni români și străini şi aproximativ 800 de autovehicule au intrat în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II

3.000 de cetățeni români și străini şi aproximativ 800 de autovehicule au intrat în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II

 

 

În urma demersurilor efectuate de autoritățile române, în cursul acestei nopți și în această dimineață, Poliția de Frontieră a efectuat formalitățile de intrare în ţară pentru aproximativ 3.000 de cetățeni români și străini şi aproximativ 800 de autovehicule, sosite în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Polițiștii de frontieră au efectuat controlul specific la intrarea în țară, iar ulterior  persoanele au fost preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și  efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea  măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punctul de trecere a frontierei, mijloacele de transport au fost preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantină sau  pentru autoizolare.

Pentru această activitate, Poliția de Frontieră a triplat efectivele implicate în controlul de frontieră, pentru cele 10 artere de control, astfel încât formalitățile să se desfășoare cu rapiditate.

Totodată, în ultimele 24 de ore, echipajele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 36 misiuni de transport pentru 122 persoane către diverse unități spitalicești, precum și la centrele de carantină existente în mai multe județe din țară.

De asemenea, în sprijinul activităților de combatere a efectelor, la nivel național, au fost instalate 225 de corturi destinate triajului medical, fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, respectiv asigurării solicitărilor pentru suplimentarea spațiilor de carantină.

Până astăzi, 18 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 246 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 29 noi cazuri de îmbolnăvire.

De asemenea, dintre cele 246 de persoane confirmate pozitiv, 19 au fost declarate vindecate și externate.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3441 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 23679 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Totodată, în urma sesizării polițiștilor de frontieră din aeroportul Cluj-Napoca, în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 7 din 11.03.2020, Direcția de Sănătate Publică a dispus oprirea transportului unor colete, care urmau sa fie expediate în Italia și conțineau 10.000 măști chirurgicale, 17.000 măști menaj, 400 măști de unică folosință , 45 de costume de protecție medicală, 400 de botoși protecție încălțăminte.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș a întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală pe numele a trei bărbați, întrucât aceștia nu au respectat măsurile de carantină. Totodată, celor trei bărbați le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 41 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

 

 

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry