Litoralul pentru toți 2021. Pachetele turistice se ieftinesc cu până la 70%

Românii care nu au ajuns la mare sau care vor să repete experiența de pe litoralul românesc au acum o ofertă de nerefuzat. De la 1 septembrie s-a dat drumul la programul „Litoralul pentru toți 2021”.Ofertele de cazare ale hotelurilor pornesc de la 36 de lei pe noapte de persoană, potrivit datelor Federația Patronatelor din Turismul Românesc.

Programul „Litoralul pentru toți”, ajuns la ediția cu numărul 39 se derulează în perioada 1 – 30 septembrie 2021 și se adresează tuturor turiștilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul românesc în extrasezon. „Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Până în prezent s-au înscris în program 42 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri de cazare. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere și revânzătorii lor, cât și direct de hoteluri.

Cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziționat la un hotel de 2 stele din stațiunea Saturn și costă pentru 2 persoane 72 lei/noapte dacă se achiziționează un sejur de minim 5 nopți.

În program „Litoralul pentru toți 2021” s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turiști.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry