România a atras în 2020 peste 6 miliarde de euro.Dacă în trecut problema absorbției fondurilor europene ne plasa în coada clasamentelor, în 2020, sub administraţia Guvernului PNL, România s-a înscris pe un trend ascendent şi a atras fonduri europene nerambursabile la cel mai ridicat nivel de la aderarea acesteia la Uniunea Europeană.
„De această dată, avem motive reale de mândrie, România şi-a dat proba profesionalismului în ceea ce priveşte capacitatea de atracţie a fondurilor europene, un profesionalism garantat de Guvernul Orban care are în componenţa sa oameni pregătiţi şi cu viziune. Peste 6 miliarde euro au fost încasate de la Comisia Europeană în perioada noiembrie 2019 – octombrie 2020 în timpul guvernarii PNL, prin Politica de Coeziune (2,9 miliarde euro față de 1,1 miliarde euro decontate într-un an de PSD), Programul Național de Dezvoltare Rurală (1,3 miliarde euro) și plăți directe la hectar prin Politica Agricolă Comună (1,9 miliarde euro). Mai mult,până la sfârșitul anului, suma decontată din fonduri europene urmează să depășească 7 miliarde euro şi cu riscul de a mă repeta, vreau să punctez faptul că aceasta este cea mai mare valoare a fondurilor atrase într-un an de la aderarea României la Uniunea Europeană”, a declarat Alexandru Popa, candidatul PNL Brăila, la alegerile generale din 6 decembrie, pentru Camera Deputaților.
La sfârșitul anului 2019, Guvernul PNL a evitat în ultima clipă dezangajarea a 550 milioane euro, fonduri europene alocate pe care România era să le piardă cu Guvernul Dăncilă și a transmis cereri de plată de peste 1 miliard euro. ”Cu toții știm că un sistem nu se poate schimba peste noapte, dar suntem datori să fim parte a acestei resetări din temelii, iar noi am demonstrat acest lucru. Cred că este necesară, poate mai mult ca oricând, continuarea acestui tandem dintre Președinție și Guvernul României și a proiectelor care s-au dovedit a fi unele de succes pentru români, iar acest lucru va fi posibil dacă și brăilenii vor ieși la vot pe 6 decembrie și vor vota candidații PNL”, a conchis Alexandru Popa.
Politica PNL prioritizează investițiile și folosește fondurile europene și pentru următorii 4 ani, când au fost deja alocate 18,76 miliarde euro pentru agricultură, din care 12,3 miliarde euro – plăți directe.