ANI a sesizat Parchetul în cazul primarului comunei Tudor Vladimirescu din Brăila! PSD-istul a direcționat sume de bani către o asociație pe care a fondat-o!

Primarul Constantin Vasile este acuzat de conflict de interese și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane

În perioada exercitării mandatului 2016 – 2020, CONSTANTIN VASILE a aprobat alocarea unor sume de bani către asociația sportivă al cărei membru fondator este, semnând în calitate de reprezentant al instituției finanțatoare – Comuna Tudor Vladimirescu și încălcând astfel prevederile art. 76, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003.

”Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire în formă continuată a infracțiunii de conflict de interese (text în vigoare până la data de 28 iulie 2017), respectiv indicii cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane (text în vigoare începând cu data de 28 iulie 2017), prevăzute de art. 301 din Codul Penal, prin semnarea de către CONSTANTIN VASILE, în calitate de primar, a unui număr de 18 acte materiale în valoare totală de 297.000 Lei, creând un avantaj patrimonial pentru asociația sportivă al cărei membru fondator este”, a transmis ANI.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry