Botea îl face praf pe ”turistul” Canciu: ”Nu este obligatoriu ca un inspector general să fie prezent la aceste proiecte!”

Cei care îl invitau pe ”Turistul” Canciu în diferite țări aveau ”trecere” la inspectorul general

Într-un interviu acordat către mihaeladanpress.ro, Botea spune că nu era obligatorie prezența lui Canciu la proiectele desfășurate în țări străine, inspectorul școlar general având calitatea de invitat în aceste deplasări. Mai mult, Botea spune că cei care au ales să-l invite pe Canciu au făcut-o cu intenția de a arăta că au o anumită ”trecere” la inspectorul general.

”Directorii școlilor pot participa, din punct de vedere legal, la toate proiectele europene pe care școala respectivă le derulează. Orice altă persoană care participă la aceste evenimente are calitatea de invitat. Nu este obligatoriu ca inspectorul școlar general să fie prezent la aceste proiecte. Eu nu am fost la niciun proiect Erasmus din partea niciunei școli, în toate mandatele mele de inspector școlar general”, a declarat Viorel Botea, pentru mihaeladanpress.ro

Întrebat de ce l-ar invita directorii școlilor pe șeful ISJ în aceste deplasări, Viorel Botea a declarat: ”Pentru a da greutate proiectului și pentru faptul că se arată că persoana respectivă are o anumită trecere, să zicem, la inspectorul general”.

Reamintim faptul că anul acesta, pe vremea când ocupa funcția de inspector școlar general, Cătălin Canciu a călătorit în 5 țări diferite, fiind invitat în cadrul proiectelor europene.

După ce a fost numit politic în funcția de secretar de stat la Ministerul Turismului și Antreprenoriatului, Canciu s-a apucat să critice actuala conducere a Inspectoratului Școlar Județean Brăila, deși Botea a lăsat să se înțeleagă că liberalii au fost de acord cu numirea Elenei Tudor.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry