Chiriac la CJ și Dragomir la Primărie! PSD și-a anunțat candidații! Chiriac: ”Trebuie să readucem oamenii de stânga alături de noi”

Chiriac la CJ și Dragomir la Primărie! PSD și-a anunțat candidații! Chiriac: ”Trebuie să readucem oamenii de stânga alături de noi”

 

 

În cadrul Conferinței Extraordinare a PSD, la finalul săptămânii trecute, fostul primar al municipiului Brăila, Aurel Simionescu, a ținut să clarifice situația candidaților la alegerile locale. Astfel, PSD Brăila va merge în campanie cu Marian Dragomir – candidat la funcția de primar al municipiului Brăila și Iulian Chiriac – candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Brăila.

Iulian Chiariac a ținut un discurs prin care și-a asigurat electoratul de bunele intenții din spatele candidaturii sale, a prezentat o parte din proiectele pe care Consiliul Județean Brăila le-a realizat, sub conducerea sa, și a invitat brăilenii care împărtășesc aceleași ideologii să se alăture Partidului Social Democrat.

 

 

”Mă bucur foarte mult că s-a luat această decizie, cu o nouă conducere interimară, sperăm ca lucrurile să se întâmple cum ne dorim noi, ca votul să fie în unanimitate, cu consens la toate propunerile. Mă bucur că sunt propuneri ca și primarii de mari municipii, președinții de consilii județene, să aibă un rol determinant în ceea ce înseamnă decizia politică, pentru că noi suntem mai aproape de dumneavoastră și vă știm toate problemele și încercăm să le rezolvăm cât mai bine.

Trebuie să schimbăm puțin discursul, trebuie să ieșim din paradigma fostelor campanii electorale în care ne-am erodat mereu și au înțeles și cei din opoziție cum ne manifestăm noi, în campanie. Trebuie să găsim mesajul cetățenilor și să venim cât mai aproape de ei(…)

Ei au mințit foarte mult și în campania electorală, au venit cu diverse mesaje stereotip, au spus că noi suntem cei mai nenorociți, cei mai corupți. Domne, eu plec de la premisa că nimeni nu este perfect. Poate ar fi bine să se uite și ei, în curtea lor. Avem și noi oameni cu care nu ne mândrim, trebuie să scăpăm de ei, să facă câțiva pași înapoi. Trebuie să primim oamenii și să readucem oamenii de stânga alături de noi. Trebuie să deschidem largi porțile partidului oamenilor de stânga, oamenilor care se gândesc la oameni, oameni care pot aduce notorietate și voturi Partidului Social Democrat.

Echipa PSD Brăila, este o echipă unită! Eu cred că va fi o echipă mult mai pragmatică, mult mai reformată, mult mai mare, care va demonstra încă o dată brăilenilor, exact cum am demonstrat și în 2016, că noi suntem cei mai buni, că noi ne gândim la proiectele lor, noi ne gândim la îmbunătățirea calității vieții brăilenilor și că proiectele noastre se vor îngloba în proiectele țării”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry