
Aflați într-un moment de tensiune maximă cu partenerii de guvernare, social-democrații pregătesc o decizie radicală. Prezent duminică la Brăila, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că partidul va decide oficial direcția politică pe data de 20 aprilie, în urma unei consultări masive la care vor participa aproximativ 5.000 de membri.
Cele trei scenarii de pe masa PSD
Grindeanu a explicat că, în acest moment, există trei variante de lucru, subliniind că status-quo-ul nu mai este o opțiune acceptată de baza partidului.
„Am prezentat cred că sunt vreo trei scenarii posibile după 20, după consultarea noastră. Unul care înseamnă ieșirea de la guvernare, altul care înseamnă continuarea în același mod ca și până acum și, bineînțeles, al treilea, cel care ar însemna păstrarea actualei coaliții, dar o reașezare a lucrurilor în interiorul coaliției”, a declarat liderul social-democrat.
Deși a evitat să anticipeze rezultatul votului, Grindeanu a transmis un semnal clar privind nemulțumirea generală din partid: „N-a fost nici măcar unul dintre vorbitori (…) care să spună că trebuie să continuăm în același mod. (…) N-a fost nici măcar unul care să spună: ‘Domne, hai să rămânem așa cum suntem acum’.”
Economia, principala nemulțumire: „Trăiești cu 10% mai prost”
Liderul PSD a mutat accentul de pe „bătălia politică” pe cifrele economice alarmante, sugerând că actuala formulă de guvernare, sub conducerea premierului Ilie Bolojan, nu livrează rezultatele așteptate pentru populație.
„Provocările care există în acest moment în România, faptul că economia merge în jos, că în ultimele 10 luni s-au pierdut 55.000 de locuri de muncă în sectorul privat, că producția industrială a scăzut cu 16% de la o lună la alta, că inflația e la 10% — deci din start trăiești cu 10% mai prost decât înainte — asta a fost principalul subiect de discuție”, a explicat Grindeanu.
Spectrul alegerilor anticipate
Întrebat de jurnaliști dacă PSD ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate în cazul unei ieșiri de la guvernare, Sorin Grindeanu a recunoscut că scenariul există, deși este complicat din punct de vedere juridic.
„Tot timpul e acest scenariu în momentul în care ai schimbări de guvern. E mai greu realizabil în România din cauza prevederilor constituționale. (…) Dar, evident, tot timpul e acolo un scenariu care poate să ajungă, sigur, cu șanse foarte mici de a se întâmpla.”
Decizia finală a social-democraților de pe 20 aprilie va depinde de consultarea cu aleșii locali, în rândul cărora există o nemulțumire profundă față de actuala guvernare, aceștia solicitând politici publice care să oprească declinul nivelului de trai.