Declarație ȘOCANTĂ! Deputatul Alexandru Popa susține că PNL Brăila a câștigat alegerile în mediul rural!

Aflat în fața întregii organizații a PNL Brăila, în cadrul alegerilor interne pentru desemnarea candidaților la Parlamentare, deputatul Alexandru Popa a făcut o declarație cel puțin nerealistă, dacă nu chiar intenționat falsă. Liberalul a declarat cu nonșalanță că Partidul Național Liberal a câștigat alegerile în mediul rural.

”Știți destul de bine, am plecat cu un număr de 13 primari, astăzi avem sub steag galben, pot spune, 20 de primari. Lupta nu a fost simplă. În mediul rural am obținut niște rezultate extraordinar de bune, știți destul de bine că Partidul Național Liberal, în mediul rural, a câștigat alegerile. În mediul urban, mare și mic, am pierdut”, a declarat deputatul Alexandru Popa, președinte al PNL Brăila.

O scurtă recapitulare a votului din 9 iunie 2024, îl contrazice pe șeful liberalilor brăileni. În mediul rural, deși a reușit să fure câțiva primari, Partidul Național Liberal(20 de UAT-uri) nu a câștigat mai multe primării decât Partidul Social Democrat(24 de UAT-uri).

În ceea ce priveşte mandatele de consilier local, PSD a obţinut la nivelul judeţului Brăila 242 de mandate de consilier local, PNL – 211, AUR – 52, ADU – 10, S.O.S. România – 5, candidaţii independenţi – 3 mandate.

La Consiliul Local Municipal Brăila, împărțirea mandatelor după alegerile din 9 iunie 2024 va fi următoarea: PSD – 16, PNL – 3, AUR – 3, S.O.S România – 1.

La Consiliul Judeţean, unde preşedinţia a fost câştigată de Francisk Chiriac (PSD), aflat la al treilea mandat, împărţirea mandatelor va fi următoarea: PSD – 18, PNL – 8, AUR – 4.

Candidatul PSD Brăila, la funcția de președinte al Consiliului Județean, Francisk-Iulian Chiriac, a obținut 62.418 voturi (49,80%) iar Alexandru Popa, din partea PNL Brăila, a primit 30.791 voturi (24,56%)

În municipiu PNL Brăila a reușit performanța unui scor ridicol, clasându-se abia pe locul 3. Marian Dragomir, candidatul PSD la Primăria Municipiului Brăila, a obținut 41.786 de voturi (68,26%), urmat de Florin-Eugen Cîrligea, candidatul AUR Brăila, cu 5.406 de voturi (8,83%) și Cătălin Canciu, din partea PNL, care a obținut doar 4.942 de voturi (8,07%).

În orice alt stat democratic, o astfel de minciună grosolană ar fi fost taxată pe loc. Orice politician, care și-ar fi permis să dezinformeze opinia publică la acest nivel, ar fi plecat acasă fără drept de a mai păși pe scena politică. Din păcate, PNL Brăila, în lipsă de lideri verticali, se mulțumește cu lideri pricopsiți.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry