Deputatul Popa: ”CUP a fost politizată în așa hal, încât a ajuns un adevărat sediu PSD! PSD a pus în funcție actuala conducere de „dinozauri”, inclusiv pe domnul Pătrașcu!”

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a transmis un comunicat de presă cu privire la evenimentul nefericit prin care o fetiță de patru ani a căzut într-o canalizare neacoperită și nesemnalizată corespunzător. Liberalul spune că actuala conducere de la CUP Dunărea este ținută în funcție cu girul PSD.

”Bătaie de joc la adresa brăilenilor din partea președintelui Consiliului Județean, Iulian Francisk Chiriac și a primarului Marian Dragomir, care au descoperit abia acum că sunt necesare schimbări în conducerea CUP Dunărea, deși această companie funcționează ca un stat în stat de foarte mulți ani. A fost nevoie să se întâmple un accident, să cadă un copil de 4 ani într-o canalizare capac, iar directorul tehnic Ionel Pătrașcu să trateze situația cu mare nesimțire și totul să ajungă în presa centrală, pentru ca cei doi PSD-iști să-și dea seama că e nevoie de niște schimbări.

Culmea este că domnul președinte Chiriac recunoaște cu nonșalanță că era nevoie de o schimbare „nu de acum, ci de foarte mult timp; de vreo 2-3 ani de zile”. Ne ia de proști sau ce?

Consiliul Local Municipal și Consiliul Județean, în care cei de la PSD sunt „stăpânii”, sunt acționari la CUP Dunărea. Cine i-a ținut pe șefii CUP în funcție, deși de-a lungul anilor au fost atâtea nemulțumiri ale brăilenilor legate de calitatea serviciile CUP, de prețul apei, de umflarea nejustificată a facturilor, de faptul că cetățenii sunt obligați să plătească apa de ploaie și mai mult, o plătesc chiar și când nu plouă, de faptul că în unele localități s-a dovedit că apa potabilă nu e chiar potabilă, de atitudinea celor de la CUP Dunărea față de clienți?”, a declarat președintele PNL Brăila.

Reamintim faptul că vineri, 6 mai, la intersecția străzilor 1 decembrie 1918 și Plevna, o fetiță de numai 4 ani a căzut într-o canalizare care nu era acoperită sau semnalizată. Fetița a fost salvată cu ajutorul polițiștilor și pompierilor care au fost alertați prin apel la 112. După ce a fost scoasă din canalizare, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Deputatul Alexandru Popa spune că vina pentru aroganța celor de la CUP Dunărea o poartă PSD și cei care i-au pus în funcții pe acești ”dinozauri”.

”Bătaie de joc pe toată linia – din partea PSD-iștilor cu sau fără carnet de partid de la CUP Dunărea și a PSD-iștilor din fruntea Primăriei și a Consiliului Județean!  

Compania CUP a fost politizată în așa hal, încât a ajuns un adevărat sediu PSD, în care sunt angajați pe pile membri PSD cu carnet de partid și rudele lor, dar și cunoștințe ale acestora, care n-au carnet de partid, dar sunt fideli PSD, care le-a dat o pâine de mâncat. Să ne mai mirăm că și calitatea serviciilor CUP este cea care este, dacă principalul criteriu după care se fac angajările este să fii PSD-ist sau să ai un PSD-ist care te susține?

Să ne mai mirăm că cei care conduc CUP Dunărea își permit să se comporte așa cum se comportă cu clienții lor, simpli cetățeni, dacă își permit să se comporte așa cu un ziarist care îi anunță de un accident căruia i-a căzut victimă un copil?

Primarul și președintele Consiliului Județean vorbesc de lipsă de empatie, de lipsă de omenie, când e vorba de reacția directorului tehnic Pătrașcu atunci când a aflat de fetița care a căzut în canalizarea fără capac. Ce lipsă de empatie, ce lipsă de omenie? E nesimțire în toată regula! El n-a dat doi bani pe suferința unui copil și ei, cu toții, cei din conducerea CUP, nu dau doi bani pe noi, cei care le plătim bani mulți pentru niște servicii de proastă calitate.

Tot ce se întâmplă la CUP Dunărea este responsabilitatea PSD. PSD a pus în funcție actuala conducere de „dinozauri”, inclusiv pe domnul Pătrașcu, ce nu este membru PSD, dar a fost plantat acolo de un dinozaur PSD, fiindcă se ajută între ei, ca să-și asigure supraviețuirea cât mai mult timp posibil. PSD i-a ținut în funcție, PSD le-a asigurat spatele, de-aia au ei tupeul să se comporte așa cum se comportă și să-și bată joc de brăileni așa cum o fac de ani de zile. 

Tot ce se face la CUP Dunărea se face cu binecuvântarea PSD”, a transmis președintele PNL, deputatul Alexandru Popa.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry