Deputatul Popa: ”Propunerile PNL au la bază un concept liberal: taxe cât mai mici, pentru a stimula economia într-o perioadă mai dificilă”

Președintele PNL, deputatul Alexandru Popa, a transmis un comunicat de presă prin care a subliniat soluțiile pe care liberalii le susțin pentru redresarea economică a României. Popa consideră că cea mai bună soluție, într-o situație de criză, este scăderea taxelor, pentru stimularea economiei.

”PNL a venit cu soluții eficiente pentru a ajuta economia să-și revină, pentru ca veniturile românilor să crească, iar inflația să scadă: reducerea taxării muncii prin scăderea CAS de la 25% la 20% și de asemenea, scăderea TVA cu 2%, până la 17%. Scăderea taxelor va face ca oamenii să rămână cu mai mulți bani în buzunar la salariu. Pe de altă parte, reducerea TVA va face să scadă prețurile la raft.

Propunerile PNL au la bază un concept liberal: taxe cât mai mici, pentru a stimula economia într-o perioadă mai dificilă.

Scăderea taxării muncii, prin scăderea CAS de la 25% la 20%, înseamnă contribuții sociale mai mici pentru români. În acest fel, angajatul rămâne cu 300 de lei în buzunar, la un salariu mediu net. Iar măsura trebuie luată pentru toate sectoarele, pentru a ajuta și angajații din privat, dar și bugetarii.

PNL a vorbit încă din 2021 de intenția de scădere a contribuțiilor sociale din iulie 2022 până în 2024, deci nu este o noutate, nu este ceva ce nu a fost luat în calcul și nu se poate implementa”, a declarat deputatul Popa Alexandru.

Președintele PNL Brăila a spus că există surse de finanțare pentru implementarea propunerilor formulate de liberali și a dat și exemple în acest sens.

”Pentru cei care întreabă de sursa de finanțare pentru o asemenea măsură, soluția este clară: avem 14 miliarde de euro gratis de la Uniunea Europeană și încă 14 miliarde din împrumuturi cu 0,15%. Acei bani sunt pentru investiții, deja avem acei bani din PNRR, unii gratis. Deci, resurse la buget sunt pentru a susține măsura.

Scăderea TVA de la 19% la 17% ar duce la scăderea prețurilor la raft și automat, la scăderea treptată a inflației. Astfel ar fi ajutată și BNR în lupta cu inflația. În plus, avem exemple din trecut: în 2016 a scăzut TVA-ul de la 24% la 20%, iar rata inflației a scăzut cu aproximativ 4%.

PNL consideră că reducerea taxelor este soluția pentru a depăși o situație dificilă, și nu suprataxarea sau impozitarea progresivă. Nu vom avea creștere economică daca îi taxăm suplimentar pe cei care produc mai mult, a transmis președintele PNL, deputatul Popa Alexandru.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry