Deputatul PSD Nicu Niță: ”Își bat joc de micii producători! România a ratat termenul de transpunere, care ne proteja de practicile comerciale neloiale”

Directiva privind practicile comerciale neloiale din lanțul agricol și de aprovizionare cu alimente, adoptată la 17 aprilie 2019, asigură protecția tuturor agricultorilor europeni, precum și a furnizorilor mici și medii, față de 16 de practici comerciale neloiale de la cumpărători mai mari în aprovizionarea din lanțul alimentar.

Directiva vizează produsele agricole și alimentare comercializate în lanțul de aprovizionare, interzicând pentru prima dată la nivelul UE astfel de practici neloiale impuse unilateral de către un partener comercial.

”Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere către Austria, Belgia, Cipru, Cehia, Estonia, Franța, Italia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Spania, solicitându-le să adopte și să notifice măsurile relevante. Statele membre au acum două luni pentru a răspunde”, informează oficialii de la Bruxelles.

Directiva nr. 633 din 2019 este blocată la nivelul comisiilor parlamentare din Camera Deputaților, aleșii fiind în vacanță.

”După ce Senatul a modificat această Directivă, după bunul plac, introducându-se prevederi cu efect neconcurențial, garantând, în anumite cazuri, desfășurarea unui act comercial indiferent de capacitatea furnizorului de a-și îndeplini corect obligațiile, acum Directiva este blocată la Cameră, până la 1 septembrie. Își bat joc de micii producători și reușesc să ne facă de râs în fața celorlalte state europene!”, a declarat deputatul PSD, Nicu Niță.

Cele 16 practici comerciale neloiale care urmează a fi interzise includ, printre altele:

– întârzierea efectuării plăților și anularea comenzilor în ultimul moment pentru produsele alimentare perisabile;

– modificări unilaterale sau retroactive ale contractelor; 

– obligarea furnizorului să plătească pentru produsele irosite; 

– refuzul contractelor scrise.

”Avem la dispoziţie două luni pentru a răspunde la scrisorile de punere în întârziere şi pentru a lua măsurile necesare. În lipsa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat”, a declarat deputatul PSD, Nicu Niță.

Comisia Europeană a deschis joi mai multe proceduri de infringement împotriva României și a altor state membre pentru netranspunerea în legislațiile naționale ale unor Directive UE. Țara noastră este vizată de patru astfel de proceduri pentru neîndeplinirea obligaţiilor în domeniul justiţiei, al locurilor de muncă şi drepturilor sociale, al impozitării şi uniunii vamale, respectiv al stabilităţii fianciare.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry