Dragomir: ”Nu toți cei care ajung prefecți sau subprefecți folosesc această funcție ca o trambulină!… Pentru alții poate fi cântecul de lebădă!”

Nu este un secret faptul că subprefectul social-democrat a fost propunerea primarului Dragomir, motiv pentru care am încercat să aflăm dacă Badiu va fi susținută și în alte funcții sau poziții la alegerile viitoare.

Întrebat dacă prefectura este considerată o rampă de lansare în cariera politică, Dragomir a spus că pentru unii poate fi ”o piatră de moară”.

”Nu toți cei care ajung prefecți sau subprefecți folosesc această funcție ca o trambulină. La unii poate fi ca o piatră de moară, și ne aducem aminte de celălalt Boboc(n.r. Cătălin Boboc). Ne aducem aminte de doamna Drăghincescu care a fost eliminată din politică, după ce și-a desfășurat activitatea la Prefectură, așa cum am văzut cu toții, dar mai ales cetățenii din municipiu.

Această funcție poate da o anumită vizibilitate. Unele persoane publice rămân în atenția cetățenilor pentru faptele bune sau pentru faptele rele, dar pe alții îi uită ca și cum n-ar fi existat.

Prefectura oferă vizibilitate dar nu și performanță, pentru toată lumea! Unii pot fi niște prefecți sau subprefecți extraordinari, iar pentru alții poate fi cântecul de lebădă”, a declarat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.

Amintim faptul că George Paladi, fost prefect este în prezent deputat ales pe listele PSD. Cătălin Boboc, fost prefect – actual secretar de stat, a fost candidat al PNL la Consiliului Județean. Florin Dobrescu, fost prefect – actual secretar de stat, se pare că va fi candidatul PNL la Consiliul Județean în 2024. Adin Boboc, actual subprefect, va candida în 2024 la funcția de primar al orașului Ianca.

În condițiile prezentate, Badiu Loredana ar putea cu ușurință să devină noul senator/deputat PSD de Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry