Proiectului de lege privind pensiile speciale a fost adoptat luni în cameră decizională. Plenul Camerei Deputaților a aprobat proiectul cu 174 voturi „pentru”, 81 voturi „contra”, 17 abțineri, iar doi deputați nu au votat. Parlamentarii Forţa Dreptei au votat împotriva proiectului, pe care l-au catalogat a fi o “parodie penibilă pe care o administrează actuala coaliţie către cetăţenii români”.
Astfel, din dorinţa de a elimina “discriminarea care există” în privinţa pensiilor, Ludovic Orban, președintele Partidului Forţa Dreptei, a anunțat că formațiunea politică pe care o conduce şi-a propus ca până la finalul acestui an să strângă peste un milion de semnături, numărul necesar revizuirii Constituţiei, în sensul introducerii în Legea fundamentală a obligativităţii calculului pensiei pentru toate categoriile de angajaţi doar în baza principiului contributivităţii.
Pensiile speciale costă statul român în jur de 13 miliarde de lei anual. La finalul lunii iulie, numărul pensiilor de serviciu era de peste 10.000. Dintre acestea, mai mult de jumătate erau ale procurorilor și judecătorilor.
“În Constituţie se prevede că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Pensiile speciale reprezintă un privilegiu pentru beneficiarii acestora (…). Atât timp cât Curtea Constituţională îşi bate joc de Constituţie, concluzia la care noi am ajuns este foarte simplă. Până să reuşim reforma Curţii Constituţionale vom face apel la cetăţeni să semneze proiectul de revizuire a Constituţiei iniţiat de Forţa Dreptei care să includă în Constituţie prevederea clară care să nu mai dea dreptul judecătorilor CCR, indiferent ce partid i-a pus în funcţia respectivă, să dea decizii pentru ei înşişi, să menţină privilegii şi discriminări”, a afirmat Ludovic Orban.
Forţa Dreptei caută parteneri pentru a depune contestaţie la CCR împotriva proiectului de lege privind pensiile speciale care a fost adoptat de Camera Deputaţilor.