Ianca a depus două proiecte prin PNI ”Anghel Saligny”! Primarul Chiriță: ”Domnul subprefect ori este în eroare, ori este rău intenționat!”

Ianca a depus prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny” două proiecte pentru realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale.

Primarul Fănel Chiriță spune că în mare parte, drumurile au fost reabilitate prin fonduri de la primele două programe de dezvoltare locală. La momentul actual, în Ianca, sunt 5 drumuri care beneficiază de finanțare europeană pentru reabilitare.

”Primăria Ianca a depus două proiecte pe Anghel Saligny. Ambele privesc extinderea rețelei de alimentare cu gaze pentru localitățile Oprișănești și Perișoru. Domnul subprefect Adin Boboc ori este în eroare, ori este rău intenționat.

La capitolul infrastructură de transport stăm foarte bine. La momentul actual avem un număr de 5 drumuri care sunt în proces de asfaltare pe fonduri europene prin POR. Prin Programele Naționale de Dezvoltare Locală, guvernele PSD au direcționat suma de 14,968,202.00 lei, către reabilitarea rețelei de străzi în satele Berlești și Târlele Filiu, orașul Ianca.

Pe această cale vreau să clarific faptul că școala nu a făcut nicio solicitare pentru a primi ajutor, pentru încălzire, pe perioada iernii. Nici în anii precedenți nu am avut astfel de probleme, dânșii au reușit să gestioneze aceste costuri din fondurile proprii. Dacă pe viitor vom primi solicitări din partea unităților de învățământ vom discuta în Consiliul Local și vom găsi soluții pentru a-i ajuta.

Programele Naționale de Dezvoltare Locală s-au dovedit a fi eficiente pentru comunitățile mici, cu este și orașul Ianca, iar noi am răspuns de fiecare dată nevoilor cetățenilor noștri, indiferent de unde am obținut fondurile(fie buget local sau național, fie fonduri europene) pentru a ridica și a aduce calitate standardului de viață”, a transmis primarul orașului Ianca, Fănel Chiriță.

În unitatea administrativ-teritorială Ianca, astăzi, sunt constituite asociații agricole mari, cu potențial, care au structurat și dezvoltat o agricultură modernă, retehnologizată și adaptată setului legislativ al politicii agrare existente în UE, asigurând locuri de muncă și putere economică zonei.
Dezvoltarea economică a localității este influențată pozitiv de prezența zăcămintelor de origine biogenă, țiței și gaze naturale, ce reprezintă materia primă cea mai importantă pentru industria chimică și producerea carburanților, din zonele Plopu, Bordei Verde și Oprișenești. Activitatea de extracție se desfășoară și astăzi, în statut privat prin SC OMV Petrom S.A., fiind un constant plus valoare în economia locală.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry