Iohannis încearcă un remake pentru #Guvernul Fake – Un nou premier propus doar ca să fie respins!
ProRomânia consideră că ”circul PNL merge mai departe”. Conducerea organizației de la Brăila spune că Iohannis sfidează cu o nonșalanță debordantă toată România, chiar dacă știe că și această propunere este una tot de sacrificiu, pentru că nu se încadrează cerințelor CCR. Orban, Cițu sau oricare alt penelist, spune conducerea ProRomânia, nu reprezintă decât o păcăleală și o ofensă la adresa românilor.
“Cum să depășim criza sanitară și urmările socio-economice cu un guvern neconstitutional, ilegitim si ofensator? Romani, suntem pacaliti! Totul este un fake si o bataie de joc la adresa cetatenilor Romaniei”, a declarat Dorin Petrea, coordonatorul organizației PRO România Municipiul Braila.
Și presedintele PRO Romania, Victor Ponta, a criticat desemnarea făcută de Iohannis: “Din decembrie 2015 până acum este al 7 prim-ministru desemnat. Dacă ne uităm în jurul nostru, acum 5 ani premier era tot Viktor Orban în Ungaria, tot domnul Borisov în Bulgaria, tot domnul Vucic în Serbia – acum președinte. Al 7 lea premier în 5 ani, nu mai numărăm miniștrii, nu știu dacă este semnul cel mai bun pe care-l dă o țară apropo de stabilitate, de investiții, de seriozitate..”
Conducerea Pro România Brăila spune că, din nefericire, traseismul politic este în floare. Politicienii de “gradiniță” ai PNL se înmulțesc pe zi ce trece, în toate eșaloanele și la toate categoriile, național și local, în detrimentul interesului național.