Fostul prim ministru, actual europarlamentar PSD – Mihai Tudose – a făcut o declarație de presă prin care a tras semnale de alarmă asupra ”măsurilor” pe care Guvernul și trimișii lui în teritoriu, le consideră corecte față de populație.
Dacă la nivel central au reușit să-și bată joc de una din cele mai importante sărbători religioase, la Brăila lucrurile nu sunt departe. Subrefectul, numit de însuși Orban, a încercat prin diferite măsuri aberante să încalce drepturile și libertățile brăilenilor.
Mihai Tudose a condamnat ”deciziile aberante pe tot ceea ce înseamnă bucuria sufletelor”:
”Asistăm în ultimele luni și mai ales în ultimele zile la scene și decizii uluitoare. La București dar și la Brăila.
La București Guvernul PNL USR PLUS a decis că dacă nu ești din Iasi nu poți participa la un eveniment religios. Fără nicio logică , fără nicio fundamentare, fără explicații …
Un atac perfid la adresa sufletelor celor ce-și găseau liniștea într-un moment spiritual…
Cei ce-și caută ,,liniștea” la păcănele pot sta liniștiti… e voie.
În acest ,,meci” cretinii au învins creștinii…
Inutil să mai spunem că și Guvernul și Biserica Ortodoxă Română sunt pomenite și statuate în aceiași lege supremă. Constituția României. Și nu există relație de subordonare a Bisericii față de Guvern( sau PNL).
Mai mult, toate investiurile pe funcții înalte in stat se fac cu jurământ pe Biblie…
La Brăila, aceiași reprezentanți ai Guvernului fac ce văd la centru… pe principiul că dacă a răcit Stăpânul trebuie sa strănute și sluga…
Și neavând altă oportunitate s-au pus cu parul deciziilor aberante pe tot ceea ce înseamnă bucuria sufletelor brăilenilor...
E festivalul peștelui? Aha, deci nu o organizăm noi, e deja tradiție și este lumea fericită? Păi hai să o blocăm! Nu contează că nu avem nicio bază legală sau fundamentare științifică! O stricăm că așa vrem noi, micii zei păgâni liberali de pe la Brăila. Nu ne-a ieșit? Lasă că vine Festivalul Florilor și mai încercăm o dată!
Și în principiu o să facă tot ceea ce pot, la București sau la Brăila, să-și bată joc de credință noastră, de libertățile noastre. Și ne vor pedepsi dacă vom da semne de fericire…
Să nu credeți netrebnici vremelnici că dacă nu credeți în Dumnezeu nu o să vă ia, în cele din urmă, Dracul…
Mihai Tudose – Brăilean Creștin Ortodox”.