Petrea Dorin Silviu: „Mie îmi este frică să mai duc copiii la școală! Din cauza lui Lucovid -Orban, a doamnei Anisie-Pepsiglas, a lui Botea – Mulțimea Vidă, nu îmi voi lăsa copiii la școală decât în condiții de siguranță maximă!”

Cu excepția Colegiului Național Nicolae Bălcescu, toate celelalte unități de învățământ din municipiu vor începe anul școlar pe scenariul ”galben”, care prevede ca o parte din elevi să fie prezenți efectiv la cursuri, iar ceilalți să participe online.

Măsurile de siguranță, care întârzie să apară, au stârnit revolta părinților din toată țara.

Așa cum era de așteptat, Guvernul Orban nu a alocat banii promiși pentru pregătirea unităților de învățământ în situația pandemică actuală, nu există minimul necesar de dezinfectanți și de măști, iar tabletele nu au venit.

Una dintre fetele mele are astm și îmi este frică să o mai duc la școală pentru că Botea și inspectorii școlari nu s-au preocupat pentru ceea ce era vital pentru siguranța învățământului brăilean, ci au făcut campanie electorală în județul Brăila în ultimile 6 luni de pandemie.

De altfel, fata mea mi-a zis zilele trecute că în ultimii 4 ani nu a avut curaj să meargă la toaleta liceului, un liceu cu prestigiu în oraș, pentru că este infectă, ușile toaletelor nu se închid, nu au niciodată hârtie igienică, nu au săpun, apa este rece în permanență, deci departe de a fi igienice. Și dacă la un liceu de top se întâmplă acest lucru, nici nu vreau să mă gândesc ce condiții sunt în celelalte unități de învățământ!”, spune Petrea Dorin Silviu, candidatul ProRomânia la Primăria municipiului Brăila.

Petrea Dorin Silviu: ”Botea TREBUIE să își dea DEMISIA pentru INCOMPETENȚĂ!”

Mai mulți contracandidați i-au solicitat șefului ISJ, Viorel Botea, care candidează, la rândul lui, la președinția Consiliului Județean, să lase campania electorală și să se ocupe mai mult de începerea anului școlar.

”Deja anumite școli solicită părinților bani pentru dezinfectanți, măști și, mai nou, termoscanere performante.

Deși la nivel național este un dezastru fără precedent în acest sistem, Botea o felicită  pe doamna ministru Pepsiglas pentru realizările mărețe, cu un singur scop, clar definit, de a-și păstra funcția, remunerată cu zeci de mii de lei lunar.  

Eu, ca părinte, nu voi semna nicio declarație care face referință la starea de sănătate a copiilor mei, de acceptare a carantinării și alte asemenea aberații.

În schimb, solicit domnului Botea să își asume public, în mod direct, răspunderea față de noi, părinții, că elevii nu se vor îmbolnăvi în școlile din Brăila.

Botea – Mulțimea Vidă știe la fel de bine ca oricare cadru didactic și/sau părinte că realitatea din unitățile de învățământ brăilene este tragică și nu sunt  îndeplinite nici condițiile minime pentru a primi elevii.

În concluzie, TREBUIE să își dea DEMISIA pentru INCOMPETENȚĂ!”, a declarat Petrea Dorin Silviu, candidatul ProRomânia la Primăria municipiului Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry