Primul Spital Regional de Urgență, la Iași! Deputatul Popa: ”Guvernul va semna contractele și pentru Cluj și Craiova”

Astăzi a fost semnat contractul de finanțare pentru constructia primului Spital Regional de Urgență din Romania, la Iasi, în valoare de 250 de milioane EUR. Anunțul a fost făcut de către ministrul de Finanțe, Alexandu Nazare.

Noul Spital Regional de Urgență Iași va avea 850 de paturi și va înlocui vechea infrastructură a Spitalului Clinic Județean cu o structură modernă, echipamente noi la standarde europene. Proiectul va mobiliza și alte investiții suplimentare în regiune, atât publice cât și private și va contribui în mod deosebit la dezvoltarea capitalului uman în sistemul de sănătate, recunoscută în prezent ca una dintre nevoile urgente ale sectorului”, a declarat Alexandru Nazare.

Întrebat de lipsa investițiilor în zona de sud-est, deputatul liberal Alexandru Popa a declarat:

Investiții sunt! Se fac! Să nu uităm că actuala coaliție de guvernare a demarat deja procedurile pentru drumurile de legătură la Podul peste Dunăre, ca să nu mai spună nimeni că va rămâne un muzeu. În ceea ce privește spitalele regionale, Guvernul va semna contractele și pentru Cluj și Craiova.

Nu cred că este cineva în măsură să conteste, la acest moment, lipsa de implicare a guvernanților liberali în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea infrastructurii rutiere și a sistemului medical”.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry