PSD și ProRomânia fac front comun împotriva ordinului ANSVSA privind creșterea porcilor!
Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a emis un set de reguli mai stricte pentru crescătorii de porci printre acestea aflându-se și interzicerea creșterii porcinelor la stâne, tabere de vară, cantoane silvice, cantoane de pe lângă diguri și societăți agricole vegetale.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu interzice, dar limitează creșterea porcinelor în gosposdăriile populației din România. Practic oricine poate crește porci dacă respectă condițiile, aproape imposibile, de biosecuritate.
”Dacă o să rămână în continuare ordinul pe care l-au dat, Partidul Social Democrat nu va fi de acord. Noi nu suntem de acord ca țăranii să nu poată crește suine în gospodăriile lor”, a declarat deputatul Nicu Niță – membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.
Senatorul Ion Rotaru consideră că aceste măsuri reprezintă niște interese majore economice, ale actualului Guvern.
”Noi trebuie să plecăm de la tradiție. Țăranul român a crescut întotdeauna un porc. Nu poți să dai un ordin public prin care spui că nu mai are voie să facă reproducere în gospodăria proprie, cum nu mai are voie nici măcar să se aprovizioneze, din altă sursă(…) Eu cred că este o greșeală și trebuie gestionată prin măsurile sanitar-veterinare, care pot fi luate, dar nu de a merge pe ideea aceasta care mie mi se pare absurdă la momentul ăsta și care poate să dea rezultate dar în timp, nu acum”, a declarat președintele PSD, Ion Rotaru.
De cealaltă parte, conducerea ProRomânia Brăila le-a propus parlamentarilor PNL să încerce să trăiască și să muncească în locul țăranilor români, doar pentru o zi. Atunci poate aceștia vor înțelege cât de important este, pentru țăranul român, porcul din ogradă.
”Acest Guvern de ”pensați” are impresia că poate să le impună cetățenilor, care trăiesc în mediul rural, cum să crească, când să taie și cel mai grav să anunțe când sacrifică animalele. Domnilor parlamentari, înainte să luați hrana de zi cu zi a oamenilor, pe motiv de normă europeană, modificați și nivelul de trai la acest standard! Sau poate nu realizați, în timpul petrecut la salon, că venitul țăranului român constă în ceea ce are el în gospodărie și în pământul pe care-l lucrează!
I-aș invita pe parlamentarii PNL să lase pentru o zi autoturismele de lux, restaurantele de fite, și să pună mâna pe o sapă! Aceste măsuri nu fac decât să crească importul de alimente! O să ajungem să mâncăm porc din insule exotice la prețuri exorbitante, în timp ce tăranii români or să plece să-i crească peste mări și oceane! Trebuie să ne gândim foarte bine dacă asta ne dorim de la România și dacă ăsta este traseul pe care vrem să mergem pentru sănătatea copiilor noștri”, a declarat coordonatorul ProRomânia, Cosmin Răzmeriță.