CMF:11240017
Candidații Partidului Social Democrat Brăila au prezentat pe rând, în cadrul unei conferințe de presă, puncte importante din programul de guvernare.
Candidat la Camera Deputaților, omul de afaceri Vasilică Priceputu a vorbit despre sprijinul pe care îl va acorda statul companiilor românești. Marile priorități ale viitorului Guvern vizează creșterea veniturilor românilor în următorii patru ani.
”Partidul Social Democrat este singurul partid pentru care susținerea companiilor românești este o prioritate strategică. Echipa noastră vrea să susțină firmele brăilene, pentru ca acestea să devină lideri regionali și naționali. România trebuie să intre pe calea sigură de dezvoltare printr-un amplu program de reindustrializare, de modernizare a infrastructurii și de investiții în educație. Vreau să susțin din Parlamentul României parteneriatul între stat și companiile românești, pentru că acestea trebuie să se dezvolte într-un cadru legislativ stabil și predictibil, pe termen lung.
Ce înseamnă asta? În primul rând, în anul 2025, nu va crește TVA-ul. Nu vor crește celelalte taxe. Vor crește salariile. În următorii patru ani, salariul minim brut va fi 1300 de euro, iar salariul mediu brut va fi 2600 de euro.
Cunosc în detaliu problemele companiilor românești și știu că aceste măriri de salarii trebuie să vină la pachet cu alte măsuri și voi lupta în Parlamentul României pentru reducerea impozitării pe muncă”, a declarat candidatul PSD Brăila la Camera Deputaților, Vasilică Priceputu.
În programul de guvernare, PSD a pregătit o măsură pentru reducerea semnificativă a poverii fiscale pe salariile angajaților, vizate fiind salariile de până la 5.700 de lei brut. Partidul Social Democrat a avut deja consultări cu sindicate și patronate, iar mesajul pentru acestea a fost că în 2025 ar trebui evitată creșterea taxării.
”În altă ordine de idei, voi promova medierea și arbitrajul, ca elemente suplimentare proceselor în instanță. Știm foarte bine că pentru litigii, mai mult sau mai puțin importante, sunt blocate relații contractuale și stricate prietenii. Medierea poate rezolva problemele acestea în câteva zile sau săptămâni.
După cum bine știți, Partidul Social Democrat are un program de guvernare structurat pe capitole și sintetizat pe aproape 100 de pagini. Domenii ca fondurile europene, fiscalitatea, energia, sunt importante pentru companiile românești și influențează în fiecare zi activitatea acestora.
Suntem aici pentru a vă spune că fiecare modificare legislativă va fi făcută abia după o consultare activă cu mediul de afaceri, pentru că, așa cum vă ziceam mai devreme, firmele brăilene trebuie să se dezvolte, iar județul Brăila trebuie să devină un puternic centru de producție și export important, la nivel european”, a adăugat Vasilică Priceputu, candidatul PSD Brăila la Camera Deputaților.
Vasile Priceputu, are 47 de ani și este antreprenor brăilean. Acesta a absolvit Colegiul Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci”, Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, Universitatea ”Transilvania” Brașov și are master în Managementul Afacerilor la Universitatea ”Constantin Brâncoveanu” (2005).
Este vicepreședinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România din 2014, președinte al Patronatului Oamenilor de Afaceri din Brăila din 2015 și a fost președinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România între 2014-2016.