Șeful PNL Brăila, prins în mijlocul unui scandal cu amenințări! Mănăstire s-ar fi năpustit asupra liberalilor cu acuzații, la un restaurant din București!

După cum notează în exclusivitate Libertatea.ro, deputatul Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, ar fi fost cel care a a relatat a doua zi în Parlament, mai multor colegi, despre evenimentul de la restaurant.

Secretarul general adjunct al PNL, Silviu Mănăstire, profitând de ziua colegului de partid Sorin Năcuță, eveniment la care au participat mai mulți deputați PNL, s-ar fi năpustit asupra acestora cu injurii și amenințări cu ”dosare”. Printre numele pe care le-ar fi rostit Mănăstire se afla și cel al lui Thuma Hubert, președintele Consiliului Județean Ilfov, prieten bun al deputatului Popa.

Întrebat de Libertatea despre discuția din acea seară, deputatul Alexandru Popa a spus că nu își mai aduce aminte ce s-a discutat.

 ”În local era și gălăgie, nu pot să spun că s-a întâmplat sau nu. Eu am venit la 11.30, am stat jumătate de oră și am plecat. Eu l-am salutat pe domnul Mănăstire și atât, nu am avut discuții contradictorii. Nu s-a întâmplat nimic care să mă deranjeze. Mai departe, ce discuții au fost între el și colegii mei, fiecare coleg e mare și vaccinat și poate să spună dacă l-a deranjat ceva”, afirmă Popa.

Alexandru Popa a adăugat că au trecut „cinci luni de la acel moment” și că ”nu mai ține minte prea multe”. Mai mulți parlamentari PNL susțin însă că Alexandru Popa este cel care a relatat a doua zi în Parlament, mai multor colegi, despre evenimentul de la restaurant, după cum notează Libertatea.ro.

La eveniment se pare că au fost aproximativ 20 de liberali printre care și ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry