Cazul angajatului din Primăria Brăila, care a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, a creat panică, în rândul colegilor săi, dar a și dat naștere unor speculații. Mai multe persoane au declarat pe rețelele de socializare că numărul, celor care au intrat în contact cu pacientul testat pozitiv, ar fi mult mai mare, printre aceștia numărându-se și viceprimarul Doinița Ciocan.
”Am văzut zilele acestea tot felul de reacții cu privire la posibilul focar de COVID din Primaria Brăila, dar se pare că nici primarul nu a anticipat viteza de răspândire a acestui virus, mai ales acum, când unul dintre colaboratorii primarului este în categoria suspecților de COVID în contextul anchetei epidemiologice care se derulează.
Este trist când vezi că orgoliul și atitudinea sfidătoare a primarului au pus în pericol, pe lângă viețile angajaților, a familiilor acestora și pe cea a familiei sale.
În această perioadă, sănătatea primează și nu are culoare politică, de accea sper ca toți cei suspecți să NU fie declarați drept purtători ai acestui virus și astfel viețile tuturor angajaților primăriei, cat și a primarului Dragomir să nu fie puse în pericol. Până la aflarea rezultatelor analizelor recoltate ii doresc dlui Dragomir multă sanatate!”, a declarat prețedintele Organizației Municipale a PNL Brăila, Adrian Tabarac.
Contactați telefonic, atât primarul cât și cei doi viceprimari au declarat că sunt sănătoși, nu au simptomele virusului, nu au intrat în contact direct cu nicio persoană testată pozitiv, dar nici nu au fost testați.