Tabarac și Dănăila au câștigat procesul cu APT! Cei doi consilieri cer ca daunele să fie plătite de Drăguț!

Tabarac și Dănăila au câștigat procesul cu APT! Cei doi consilieri cer ca daunele să fie plătite de Drăguț!

 

 

În ședința CLM de joi, 21 martie, la primul punct de pe ordinea de zi consilierul PNL Adrian Tabarac a solicitat scoaterea unei atribuții introduse în dreptul directorului general din proiectul de hotărâre privind modificarea actului constitutiv al societății Administrația Piețelor și Târgurilor S.A. Brăila.

Adrian Tabarac a solicitat eliminarea prevederii prin care directorul general al SC APT SA să reprezinte societatea în raport cu terții sau în justiție, fără a mai avea acordul Consiliului de Administrație. Această prevedere nu era prevăzută nici în vechiul act constitutiv. Solicitarea consilierului liberal vine după ce acesta a câștigat procesul pe care directorul APT i-l intentase lui și președintelui PNL Brăila Alexandru Dănăilă, în care instanța a decis că directorul APT SA nu avea calitate procesuală.

Doamna director, m-a dat în judecată, din ambiție personală, încercând să-și verse frustrările și a pierdut. Nu a avut nicio calitate de reprezentant, nu o spun eu, o spune instanța. Deci doamna director ați făcut un abuz în serviciu, pentru că dumneavoastră, din ambiție personală, ați sfidat, în primul rând, Consiliul de Administrație(…)

A mai avut doamna director și alte procese pe care le-a intentat și le-a pierdut. Cine plătește aceste cheltuieli de judecată. Cine se face vinovat pentru demersurile doamnei director. Cine îmi plătește mie cheltuielile de judecată? APT-ul? Eu vreau ca doamna director să le plătescă! Nu vreau să primesc despăgubiri din banii cetățenilor, pentru că un director a făcut abuz în serviciu!”, a declarat consilierul liberal Adrian Tabarac.

 

 

Consilierul municipal Adrian Tabarac a acuzat-o pe Meluța Drăguț că aceasta l-a dat în judecată în numele instituției deși nu avea această calitate și a admis excepția lipsei dovezii lipsei calității de reprezentant pe care Tabarac și Dănăilă au invocat-o. Instanța a decis ca reclamanta (Meluța Drăguț) să plătească fiecăruia dintre pârâţi suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Tabarac spune că directorul APT SA aruncă banii pe procese neîntemeiate, care ajung să fie pierdute în instanță, iar societatea plătește costurile de judecată din banii contribuabililor.

În final, consilierii PSD i-au dat mână liberă lui Drăguț, amendamentul consilierului liberal fiind respins, iar proiectul votat în forma inițială, trecând de votul consilierilor cu 19 voturi pentru și 6 abțineri.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry