”Membrii organizației municipale a Partidului Național Liberal se dezic de conducerea interimară a PNL Brăila și refuză să susțină în actuala campanie electorală candidații PNL!”
Mai mulți membri PNL și-au anunțat astăzi public susținerea față de candidatul independent la Camera Deputaților, Adrian Tabarac. Partidul Național Liberal rămâne astfel fără o parte importantă a staffului, în plină campanie electorală.
Liberalii care au ales astfel să-și încheie socotelile cu PNL acuză actuala conducere interimară a partidului de abuzuri fără precedent și spun că nu vor face campanie și nu îi vor susține pe actualii candidați impuși de Partidul Național Liberal.
”Alegătorii trebuie să știe că, din momentul în care a fost numit președinte interimar al PNL Brăila, Cătălin Boboc, fără legitimitatea dată de vreun vot în interiorul partidului, a fost autorul unei serii întregi de abuzuri.
De la listele de candidaturi falsificate, ședințele fără cvorum, atacul asupra organizației de Tineret, înlăturarea președinților organizațiilor de cartier ori eliminarea vechilor liberali din secțiile de vot, toată activitatea din PNL Brăila se desfășoară sub semnul tensiunii, al imposturii, al falsului și al mediocrității. Cătălin Boboc nu poate lucra cu niciunul dintre oamenii care îi cunosc caracterul și de aceea aduce în partid persoane străine, mercenari pe care-i poate controla și cu care clădește impostura sa și a acoliților săi.
Suntem cei care de-a lungul timpului ne-am opus, la Brăila, abuzurilor PSD, suntem cei care am construit, în plan local, campania electorală pentru președintele Klaus Iohannis și refuzăm să închidem ochii când vedem prăpastia în care Cătălin Boboc împinge partidul. Nu aceasta este organizația în care am intrat, nu acestea sunt valorile liberale, nu aceștia sunt candidații care ne reprezintă.
În concluzie, dezaprobăm maniera abuzivă practicată de președintele interimar Cătălin Boboc, în opoziție cu principiile și valorile liberale și anunțăm, prin prezentul comunicat, că vom sprijini candidatura independentă a lui Adrian Tabarac, singurul liberal aflat, de fapt, pe buletinele de vot la aceste alegeri”, comunicat semnat de membru BPJ – Bucur Raluca, sef OSV – Iacobescu Aurel, sef OSV – Cocias Enica, sef OSV – Ungureanu Magdalena, membru TNL – Moroianu Claudia, sef OSV – Istrate Tinca, pres.cartier – Constandache Petca, sef OSV – Veisel Daniela, sef OSV- Mocanita Magdalena.