Liberalii nu acordă niciun credit managerului Spitalului Județean, pentru gestionarea crizei coronavirusului, în unitatea pe care o conduce. Nu este pentru prima dată când aceștia cer demisia Deliei Râșnoveanu.
Consilierul județean Vasile Varga a apelat la umanitatea colegilor consilieri din PSD, amintind faptul că fiecare dintre noi ar putea fi, la un moment dat, pacient în spitalul condus de Râșnoveanu.
”Modalitatea excepțională prin care Brăila a trecut de starea de urgență se datorează în primul rând măsurilor implementate de Guvernul Orban. Nu trebuie să trecem cu vederea nici responsabilitatea de care au dat dovadă brăilenii, în această criză, care ne-a supus la mari încercări, sociale și economice.
În tot acest timp, nu am putut să nu remarc absența cu desăvârșire a managerului Spitalului Județean din Brăila. Doamna Delia Râșnoveanu, care la începutul pandemiei era plecată la un curs, în Serbia, a dovedit că nu este capabilă să gestioneze o criză, din funcția pe care o conduce.
Probabil, acesta a fost și motivul pentru care, de fiecare dată, la întrebările autorităților sau ale jurnaliștilor a răspuns directorul medical, Alina Neacșu. Județul Brăila nu își poate permite să țină în funcție o marionetă de manager, care niciodată nu știe ce se petrece în instituția pe care o conduce atât de defectuos.
Solicit, pe această cale, colegilor consilieri ai Partidului Social Democrat, să facă presiuni asupra președintelui Consiliului Județean, pentru demiterea acestui manager.
Cu toții am fost, la un moment dat, pacienți. Indiferent de culoarea politică, toți trebuie să realizăm faptul că Delia Râșnoveanu nu are ce căuta la conducerea Spitalului Județean din Brăila”, a declarat consilierul județean Vasile Varga.