Subprefectul Adin Boboc, candidat al Partidului Național Liberal la Primăria orașului Ianca în 2020 și viitor candidat pentru aceeași funcție, în 2024, a făcut astăzi o declarație cel puțin surprinzătoare.
Întrebat de dosarul DNA care vizează doi funcționari publici ai Primăriei Ianca, Boboc a spus că singura lui legătură cu orașul în care a candidat este domiciliul. Pe parcursul interviului Boboc a mai spus că nu se vede ca fiind un lider al opoziției în Ianca și nici nu e convins că a fost principalul contracandidat al actualului primar.
Mai mult, cu privire la ceea ce se întâmplă în Primăria Ianca, Boboc îi găsește vinovați pe votanții care au ales ”continuitatea”.
În final, Adin Boboc și-a găsit curajul de a spune și câteva cuvinte care speră să-i servească în viitoarea campanie electorală.
”În campania electorală, domnul Chiriță spunea că a agățat Ianca, știți, pe hartă. Dacă cu asta, să continue la fel, vom face cunoscută în toată țara, am făcut-o cunoscută”, a spus Adin Boboc.
Reamintim că DNA a dispus, în primă fază, măsuri preventive într-un dosar penal privind eliberarea de adeverințe false necesare pentru obținerea de pensii sociale minime C.A.P. (Cooperativa Agricolă de Producție). Pe 2 martie, au fost efectuate percheziții la mai multe locații de pe raza județelor Buzău, Vrancea și Brăila, printre care și la Primăria orașului Ianca. La acea dată s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatei Pavel Romica, referent cu atribuții de funcționar arhivar în cadrul Primăriei orașului Ianca. Pentru a elibera adeverințe, aceasta ar fi primit suma totală de peste 200.000 lei, de la 71 de persoane. În același dosar a mai fost reținută și o persoană fizică, pentru dare de mită.
Ulterior, la data de 4 martie, magistraţii Tribunalului Galaţi au dispus arestarea preventivă a celor două femei reţinute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acuzate de fapte de corupţie.