Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit astăzi, la Brăila, despre reforma în sănătate!

Aflat la Brăila într-o vizită electorală în Brăila, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a vorbit despre reforma în sănătatate, pe care liberalii intenționează să o implementeze începând de anul viitor.

”Începând din această vară am purtat discuții cu factorii implicați pentru a modifica o legislație. Noi avem o Lege 95/2006 care are peste 1500 de amendamente. Nu mai recunoaștem legea inițială și nu se mai adaptează stadiului în care ne aflăm, din acest motiv, orice evaluare sau control pe care l-am făcut, la fața locului, ne-au arătat aceste deficiențe.

În această perioadă am învățat că tot ce înseamnă sănătatea, ca și educație, înseamnă depolitizare. Dacă gândim ca pe un element politic, ca pe un element de câștig de voturi în managementul unui spital, vedem niște rezultate. Nici Brăila nu face excepție.

Trebuie reevaluat managementul spitalului, trebuie reevaluate DSP-urile și ministerul.

Pregătim o Lege nouă, pentru reforma în sănătate, pe care sperăm ca în primăvară să o trecem prin Parlament”, a spus Nelu Tătaru, la Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry