Diabetul zaharat și tulburările metabolice reprezintă provocări majore de sănătate la nivel global, fiind adesea înconjurate de mituri și informații contradictorii. Pentru a demonta aceste neînțelegeri, a clarifica cele mai noi opțiuni de tratament și a sublinia importanța prevenției personalizate, am cerut sfatul specialiștilor din domeniu. Dr. Bianca Demetra Postolache, medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, a răspuns în exclusivitate într-un interviu acordat Jurnalului de Brăila.
În acest interviu, vom explora alături de Dr. Bianca Demetra Postolache complexitatea acestei afecțiuni, de la rolul subestimat al stresului și al somnului, până la evoluția spectaculoasă a terapiilor medicamentoase și strategiile esențiale pentru un plan de viață sănătos. Vom afla care sunt cele mai frecvente greșeli de percepție ale pacienților și cum arată un management modern, centrat nu doar pe controlul glicemic, ci și pe protecția cardiovasculară și renală.
1. Mituri și neînțelegeri despre Diabet
Care sunt, din experiența dumneavoastră, cele mai frecvente mituri sau neînțelegeri pe care le au pacienții cu privire la diabetul zaharat (tip 1 și tip 2)?
Una dintre cele mai persistente neînțelegeri pe care le întâlnesc în rândul pacienților cu diabet zaharat, fie de tip 1, fie de tip 2, este legată de cauza apariției bolii. Mulți cred că diabetul este consecința consumului excesiv de dulciuri. Aud adesea întrebarea: „Am făcut diabet pentru că am mâncat prea mult zahăr?” sau, dimpotrivă, „Cum am putut face diabet dacă nici măcar nu mănânc dulce?”
În realitate, lucrurile sunt mai complexe. Diabetul zaharat de tip 1 este o boală autoimună. Prin urmare, nu are legătură cu alimentația și poate apărea indiferent de consumul de zahăr. În schimb, diabetul zaharat de tip 2 este rezultatul unei combinații între predispoziția genetică, stilul de viață sedentar și excesul ponderal. Zaharurile în sine nu provoacă direct diabetul, dar consumul lor excesiv favorizează creșterea în greutate, iar obezitatea este un factor major de risc.
O altă întrebare frecventă este dacă diabetul se poate vindeca. În prezent, diabetul de tip 1 nu are vindecare, necesitând tratament cu insulină pe tot parcursul vieții. În schimb, diabetul de tip 2 poate intra în remisie — adică valorile glicemice pot reveni la normal fără medicație — prin scădere în greutate, activitate fizică regulată și o alimentație echilibrată. Totuși, remisia nu echivalează cu vindecarea definitivă, iar monitorizarea periodică rămâne esențială.
De asemenea, există numeroase mituri legate de tratamentul cu insulină. Unii pacienți se tem că insulina „creează dependență” sau că, odată început tratamentul, „nu mai există cale de întoarcere”. În realitate, insulinoterapia nu provoacă dependență, ci reprezintă o formă de substituție — organismul primește hormonul pe care nu îl mai produce suficient. În plus, în diabetul de tip 2, insulina poate fi o măsură temporară, indicată în anumite situații: la debutul bolii, când valorile glicemiei sunt foarte mari, în perioade de stres medical (infecții, intervenții chirurgicale) sau în timpul sarcinii. Alteori, însă, devine un tratament permanent, atunci când medicamentele orale nu mai sunt eficiente sau există alte afecțiuni care limitează opțiunile terapeutice.
2. Markeri metabolici esențiali și screening
În afară de glicemia à jeun și HbA1c, ce markeri metabolici sau investigații considerați esențiale pentru un diagnostic precoce sau pentru evaluarea riscului de complicații?
Pentru a stabili diagnosticul de diabet, pe lângă HbA1c și glicemia a˙ jeun, sunt și alte analize care pot fi folosite, și anume:
- Glicemia ocazională (oricând pe parcursul zilei), cu o valoare de peste 200 mg/dl asociată și cu simptome specifice diabetului (poliurie – urinări frecvente, polidipsie – sete intensă, polifagie – foame exagerată, scădere ponderală).
- TTGO – testul de toleranță la glucoză orală – este un test în cadrul căruia pacientului i se recoltează glicemia a˙ jeun, apoi i se administrează 75 g glucoză anhidră și, după două ore, se dozează iar glicemia. Dacă valoarea este peste 200 mg/dl, se stabilește diagnosticul de diabet zaharat. Dacă, la două ore, în contextul aceluiași test, glicemia este între 140−199 mg/dl, pacientul prezintă scăderea toleranței la glucoză, iar dacă doar glicemia a˙ jeun este modificată (între 100−125 mg/dl), pacientul are glicemie bazală modificată. Scăderea toleranței la glucoză și glicemia bazală modificată pot fi denumite și prediabet.
O altă analiză care se poate recomanda în anumite condiții este peptidul C (arată secreția endogenă de insulină), iar la pacienții cu suspiciune de diabet zaharat tip 1 se pot doza și autoanticorpi – cum ar fi anticorpi anti-GAD65, anti-insulină, etc.
În plus, când dorim să evaluăm un pacient, nu este suficientă doar o glicemie sau HbA1c, ci este necesară și evaluarea funcției renale, a funcției hepatice, a profilului lipidic (colesterol total, LDL-colesterol, HDL-colesterol, trigliceride), a acidului uric, măsurarea tensiunii arteriale, efectuarea unei ecografii abdominale, etc.
În ce privește evaluarea complicațiilor diabetului, se recomandă anual sau chiar mai des (frecvența diferă de la caz la caz) efectuarea:
- Raportului albumină/creatinină urinară (nefropatia diabetică).
- Examenului fund de ochi (retinopatia diabetică).
- Examinării neurologice/testelor de neuropatie periferică (neuropatia diabetică).
- Consult cardiologic – ECG, ecografie cardiacă.
3. Evoluția terapeutică și noile clase de medicamente
Cum a evoluat abordarea terapeutică a diabetului zaharat tip 2 în ultimii ani și care sunt cele mai promițătoare clase noi de medicamente, în opinia dumneavoastră?
În ultimii ani, abordarea terapeutică a diabetului zaharat tip 2 a evoluat considerabil. Dacă în trecut principala preocupare era menținerea glicemiei și a HbA1c în limite normale, astăzi abordarea terapeutică este mult mai complexă. Pe lângă controlul glicemic, se acordă o atenție deosebită greutății corporale, sănătății cardiovasculare, funcției renale și calității vieții pacientului.
Cele mai promițătoare clase terapeutice sunt:
- Inhibitorii SGLT2 (dapagliflozin, empagliflozin).
- Agoniștii GLP-1 (injectabili și orali – semaglutidă, dulaglutidă).
- Agoniștii duali GIP+GLP-1 (tirzepatide).
Inhibitorii SGLT2 sunt medicamente care, pe lângă efectul anti-hiperglicemiant, au demonstrat că determină o reducere a riscului de boală cardiovasculară și insuficiență cardiacă, cât și o reducere a riscului de boală cronică de rinichi.
Principalele beneficii ale agoniștilor GLP-1 (injectabili și orali) și agoniștilor duali GIP+GLP-1 sunt controlul glicemic, scăderea în greutate și protecția cardiovasculară, reducând riscul de infarct, AVC și mortalitate cardiovasculară.
4. Strategii de prevenție primară
Care sunt cele mai eficiente trei strategii pe care le recomandați pentru prevenția primară a diabetului zaharat tip 2 la persoanele cu risc crescut (ex. cu istoric familial sau prediabet)?
Diabetul zaharat de tip 2 nu apare peste noapte, ci este rezultatul unui dezechilibru metabolic instalat treptat. Se poate interveni la timp printr-o serie de măsuri, cum ar fi:
- Mișcarea zilnică: Cel puțin 30 de minute de activitate fizică moderată pe zi (mers alert, dans, ciclism ușor) îmbunătățește sensibilitatea la insulină și reduce riscul de apariție a bolii.
- Alimentația echilibrată: Bogată în legume, fructe, cereale integrale, grăsimi sănătoase, aport adecvat de fibre și evitarea sau limitarea zaharurilor rafinate, băuturilor îndulcite și a produselor ultraprocesate (de exemplu, dieta mediteraneană sau DASH sunt cele mai recomandate).
- Menținerea unei greutăți optime: Chiar și o scădere mică în greutate, de 5–7%, reduce riscul de diabet.
De asemenea, ideal este ca persoanele cu risc crescut să monitorizeze anual glicemia și HbA1c, dar și alți factori importanți precum tensiunea arterială, nivelul colesterolului.
5. Rolul somnului și al stresului
Ce rol joacă somnul și gestionarea stresului în prevenția și managementul diabetului, dincolo de dietă și exercițiu fizic?
Somnul și gestionarea stresului reprezintă două componente esențiale, dar adesea subestimate, în prevenția și managementul diabetului zaharat tip 2. Dincolo de dietă și activitatea fizică, acestea influențează direct metabolismul glucozei, sensibilitatea la insulină și echilibrul hormonal.
Somnul joacă un rol important în reglarea metabolismului: deficitul cronic de somn se asociază cu scăderea sensibilității la insulină, perturbarea secreției hormonilor foamei, creșterea inflamației sistemice, toate aceste mecanisme contribuind la hiperglicemie și creștere ponderală. Se recomandă 7−9 ore de somn de calitate pe noapte, program regulat, evitarea ecranelor și a cofeinei seara.
Stresul cronic influențează de asemenea metabolismul, stimulează gluconeogeneza hepatică, reduce acțiunea insulinei și favorizează acumularea de grăsime viscerală, contribuind la rezistența insulinică. Mai mult, stresul favorizează comportamente nesănătoase, precum alimentația emoțională și sedentarismul. Se recomandă tehnici de reducere a stresului (yoga, exerciții de respirație) și suport psihologic sau terapie cognitiv-comportamentală pentru persoanele cu anxietate sau depresie. Implementarea acestor strategii optimizează controlul glicemic și favorizează menținerea unui stil de viață sănătos pe termen lung.
6. Planul de prevenție personalizat
Cum arată un “plan de prevenție personalizat” în viziunea dumneavoastră, ținând cont de factorii genetici, stilul de viață și mediul înconjurător al pacientului?
Un plan de prevenție personalizat pentru diabet sau alte afecțiuni metabolice nu trebuie să se limiteze la recomandările standard, ci să fie conceput ținând cont de particularitățile fiecărui pacient. Procesul poate începe cu o evaluare inițială detaliată, care include:
- Anamneza familială: Pentru identificarea rudelor cu diabet, boli cardiovasculare sau obezitate, esențială în evaluarea riscului metabolic.
- Evaluarea stilului de viață și a comportamentelor: Inclusiv dieta, nivelul de activitate fizică, calitatea somnului, nivelul de stres, consumul de alcool și fumatul.
- Analiza mediului înconjurător: Cum ar fi accesul la alimente sănătoase, posibilitățile de practicare a activității fizice și factorii socioeconomici care pot influența sănătatea.
Ulterior, examinarea clinică (tensiunea arterială, indicele de masă corporală, circumferința abdominală etc.) și investigațiile paraclinice (analize de laborator: glicemia a˙ jeun, HbA1c, profil lipidic și alte teste specifice, după caz; investigații suplimentare: adaptate situației clinice și riscului pacientului) vor permite ajustarea recomandărilor la nevoile individuale.
Pe baza acestor evaluări, se vor face recomandările personalizate, care includ:
- Plan alimentar: Adaptat nevoilor metabolice și preferințelor pacientului.
- Tipul și intensitatea activităților fizice: În concordanță cu capacitatea și stilul de viață al pacientului.
- Strategii pentru somn și gestionarea stresului: Integrate în rutina zilnică.
- Monitorizare și ajustare periodică: Pentru optimizarea prevenției și prevenirea complicațiilor pe termen lung.
7. Principii nutriționale în boli metabolice
Dincolo de controlul carbohidraților, care sunt principiile nutriționale fundamentale pe care ar trebui să le adopte un pacient cu o boală metabolică (ex. dislipidemie, sindrom metabolic)?
Pentru un pacient cu o boală metabolică, controlul carbohidraților este important, dar nu suficient. Principiile nutriționale fundamentale care trebuie adoptate sunt:
- Utilizarea proteinelor de calitate: Pește, carne albă, ouă, leguminoase, lactate.
- Preferința pentru grăsimi sănătoase/nesaturate (ulei de măsline, avocado, nuci, pește gras) în locul grăsimilor saturate și trans (carne roșie grasă, produse procesate, unt, margarină).
- Utilizarea alimentelor cu indice glicemic scăzut: Linte, năut, cereale integrale, fructe.
- Aportul crescut de fibre din fructe, legume, leguminoase, semințe și cereale integrale.
- Consumul de vitamine, minerale provenite din surse naturale (legume, fructe, nuci).
- Reducerea aportului de sodiu: <5 g sare/zi.
De asemenea, sunt foarte importante controlul aportului caloric și al distribuției meselor, hidratarea corespunzătoare, evitarea consumului de alcool și fumatul.
8. Evaluarea dietelor populare
Ce părere aveți despre tendințele dietetice populare (ex. dieta ketogenică, postul intermitent) în contextul bolilor metabolice? Pentru cine sunt ele potrivite și unde vedeți riscuri?
Acest tip de diete nu se dovedesc, în general, sustenabile pe termen lung. Deși, în anumite cazuri — în special la persoane fără comorbidități semnificative — pot genera o scădere ponderală temporară sau o îmbunătățire a unor parametri metabolici, efectele lor sunt adesea dificil de menținut.
Personal, susțin o abordare centrată pe schimbarea durabilă a stilului de viață, prin adaptarea planului alimentar la particularitățile fiecărui pacient — stilul său de viață, comorbiditățile existente și rezultatele analizelor biologice. O astfel de intervenție personalizată are șanse mai mari să producă beneficii metabolice stabile și să fie acceptată și menținută pe termen lung.
9. Rolul suplimentelor alimentare
Care este abordarea dumneavoastră în ceea ce privește suplimentele alimentare (vitamine, minerale, extracte) în managementul nutrițional al pacienților cu diabet sau alte tulburări metabolice?
Abordarea mea față de utilizarea suplimentelor alimentare în managementul pacienților cu diabet sau alte tulburări metabolice este una prudentă și individualizată. Consider că alimentele rămân principala sursă de nutrienți esențiali, iar suplimentele trebuie privite doar ca adjuvante, nu ca înlocuitori ai unei diete echilibrate.
În practica clinică, recomand suplimente numai atunci când există carențe demonstrate prin investigații de laborator – de exemplu, deficit de vitamina D, magneziu sau vitamina B12.
În cazul pacienților cu diabet, anumite suplimente pot avea roluri benefice. De exemplu, tratamentul cronic cu Metformin poate determina scăderea nivelului seric de vitamina B12, motiv pentru care monitorizarea și suplimentarea acesteia sunt recomandate.
Subliniez însă că automedicația cu suplimente poate fi uneori riscantă, mai ales în contextul produselor de calitate incertă sau al dozelor administrate necorespunzător. Introducerea oricărui supliment trebuie să se bazeze pe o evaluare clinică anterioară, pe particularitățile metabolice ale fiecărui pacient și pe monitorizarea atentă a răspunsului terapeutic în timp.
10. Boli metabolice subdiagnosticate
Pe lângă diabet și obezitate, care sunt alte boli metabolice frecvent subdiagnosticate sau neglijate în practica clinică curentă și ce semnale ar trebui să urmărească pacienții?
Pe lângă diabetul zaharat și obezitate, există o serie de afecțiuni metabolice frecvent subdiagnosticate, care pot avea consecințe importante asupra sănătății pe termen lung.
Una dintre cele mai comune este steatoza hepatică non-alcoolică (MASLD) – acumularea de grăsime în ficat în absența consumului excesiv de alcool. De cele mai multe ori, este descoperită întâmplător, în urma unor analize de rutină. Totuși, în timp, poate evolua spre inflamație hepatică sau chiar ciroză. Semnele sunt adesea nespecifice: oboseală persistentă, disconfort abdominal sau valori ușor crescute ale transaminazelor.
O altă afecțiune frecvent întâlnită, în special la femeile tinere, este sindromul de ovar polichistic (SOPC). Acesta se manifestă prin dezechilibre hormonale, menstruații neregulate, acnee sau predispoziție la acumularea grăsimii în zona abdominală. În timp, aceste tulburări pot favoriza rezistența la insulină și creșterea riscului de diabet zaharat de tip 2.
De asemenea, dislipidemiile fac parte din aceeași categorie a „bolilor tăcute”. Formele mixte sau cele cu componentă genetică pot trece neobservate ani întregi, fiind adesea identificate doar după un eveniment cardiovascular precoce, deși pot fi ușor depistate prin analize uzuale.
Hiperuricemia, caracterizată prin creșterea nivelului de acid uric în sânge, este o altă tulburare metabolică adesea ignorată. Deși este cunoscută în special prin asocierea cu guta, ea are implicații mult mai largi, fiind legată de sindromul metabolic, obezitatea abdominală, diabetul și bolile cardiovasculare.
Diagnosticul precoce al acestor afecțiuni se bazează pe screening periodic și evaluarea atentă a factorilor de risc.
11. Microbiomul intestinal și metabolismul
Cum integrați evaluarea microbiomului intestinal în planurile de tratament pentru pacienții cu tulburări metabolice? Cât de relevant este acest factor?
Microbiomul intestinal are un rol important în sănătatea metabolică. Echilibrul florei intestinale influențează modul în care organismul procesează zahărul, grăsimile și chiar reacționează la inflamație.
În practica medicală, evaluarea microbiomului se face în primul rând prin înțelegerea simptomelor digestive, a stilului alimentar și a eventualelor dezechilibre nutriționale. În unele cazuri, se pot recomanda teste de specialitate care oferă informații despre compoziția bacteriană intestinală.
Intervențiile se bazează mai ales pe optimizarea alimentației – consumul zilnic de legume, fructe, fibre și alimente fermentate – și, la nevoie, pe probiotice sau prebiotice alese în funcție de profilul pacientului. Aceste măsuri pot îmbunătăți sensibilitatea la insulină, pot reduce inflamația și susțin controlul greutății.
12. Aderarea la planul de ”Stil de Viață”
Care este cel mai mare “obstacol” pe care îl întâmpinați în a determina pacienții să adere pe termen lung la un plan de nutriție și stil de viață, și ce sfaturi aveți pentru a depăși acest lucru?
Din punctul meu de vedere, cel mai mare obstacol în calea unui stil de viață sănătos este dificultatea de a rămâne consecvent. Mulți pacienți inițial sunt plini de entuziasm, motivați de dorința de schimbare sau de un diagnostic recent. Însă, pe parcurs, stresul, timpul limitat, tentațiile din jur sau lipsa sprijinului celor din jur determină pacientul să renunțe și să revină la vechile obiceiuri.
De asemenea, așteptările nerealiste joacă un rol important. Mulți pacienți își doresc rezultate rapide, iar când acestea întârzie să apară, apare frustrarea și renunțarea.
Pentru ca un plan de nutriție și stil de viață să funcționeze, el trebuie să fie integrat în viața de zi cu zi, flexibil, realist și adaptat fiecărei persoane în parte. Nu există un model universal.
În fond, nu vorbim doar despre dietă sau mișcare, ci despre schimbarea unui stil de viață, iar acesta se construiește în timp, cu răbdare, încredere și sprijin constant.
