
În timp ce la nivel local există voci critice care atacă în mod constant medicii de la Secția de Neurologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, realitatea din teren arată o cu totul altă imagine. Profesionalismul și dedicarea cadrelor medicale de aici sunt recunoscute și apreciate la nivel regional, transformând unitatea medicală într-un punct de referință pentru județele vecine.
Chiar dacă în județe precum Galați există linii de gardă asigurate pe specializarea neurologie, pacienții din zonele limitrofe ajung în număr mare la Brăila, datorită eficienței tratamentelor și implicării de care dă dovadă personalul medical.
„Avem medici buni și rezolvăm pacienții”
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, Dorel Bratu, a explicat că adresabilitatea crescută confirmă calitatea actului medical din instituția pe care o conduce, precizând că porțile unității de primiri urgențe rămân deschise pentru oricine are nevoie de ajutor, indiferent de județul de proveniență.
„Chiar dacă există gardă în Galați, ca să știți, pe neurologie, pacienții sunt puși în salvare și trimiși la Brăila. Pentru mine e ok că am adresabilitate, am medici buni, am… da? Rezolvăm pacienții. Că vine din Galați, că vine din Focșani, Buzău… De oriunde ar veni un pacient, la UPU este primit. Nu se închide ușa, nu spunem: aveți buletin de Galați, nu intrați”, a declarat managerul Dorel Bratu.
În ciuda presiunii constante și a valurilor de critici venite din plan local, rezultatele obținute de echipa medicală de la neurologie vorbesc de la sine. Pacienții din județele vecine sunt urcați în salvări și aduși la Brăila tocmai pentru că aici tratamentele chiar dau rezultate, prin munca și dăruirea medicilor care reușesc să salveze vieți contracronometru.