Serviciile de ambulanță împlinesc 118 ani de activitate neîntreruptă

Duminică, pe 28 iulie 2024, s-au împlinit 118 ani de la înființarea primului serviciu de ambulanță din România.

Aproximativ 90% din intervențiile medicale de urgență prespitalicești la nivel național sunt furnizate de Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) și Serviciile Județene de Ambulanță (SAJ).

Ministrul Sănătății, Prof. Dr. Univ. Alexandru Rafila le-a mulțumit celor 10.000 de membri ai Sindicatului Ambulanța pentru curajul și profesionalismul de care dau dovadă în salvarea vieților omenești. De asemenea, ministrul a subliniat parteneriatul dintre minister și ambulanță pentru modernizarea parcului auto și pentru întărirea serviciilor de urgență, inclusiv prin crearea a 1.300 de noi posturi pentru serviciile de ambulanță.

Ambulanța este pilonul principal al asistenței medicale prespitalicești, iar noi suntem dedicați să îmbunătățim condițiile de muncă și siguranța atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți. De aceea, am transformat asistența medicală de urgență într-o direcție a ministerului și am înființat peste 1.300 de posturi noi în medicina de urgență, direcționate în special serviciilor de ambulanță. Trebuie să întărim capacitatea ministerului Sănătății în acest domeniu

, a declarat Prof. Dr. Univ. Alexandru Rafila.

În cifre putem observa cel mai bine activitatea crucială a serviciilor de ambulanță din România. Numai anul trecut, peste 12.000 de specialiști din cadrul serviciilor de ambulanță au intervenit în 3 milioane de cazuri de urgență.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry