Restricțiile au fost anunțate de președintele Klaus Iohannis, în urma unei ședințe convocate la Cotroceni, la care au luat parte premierul interimar Florin Cîțu, ministrul interimar al Sănătății, Attila-Zoltán Cseke, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol.
Președintele a spus că „nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit până acum” și a anunțat că va face miercuri o ședință cu responsabilii guvernamentali implicați în combaterea pandemiei pentru stabilirea unor restricții clare. „Este alarmantă lipsa de acțiuni concrete din partea autorităților”, a spus șeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri seară, noi restricţii pentru combaterea COVID-19 pe fondul creşterii cazurilor mortale de coronavirus. Printre acestea se numără:
– obligativitatea purtării măştii de protecţie atât în exterior, cât şi în interior;
– prezentarea Certificatului Verde pentru majoritatea activităţilor zilnice;
– personale nevaccinate vor avea circulaţia restricţionată noaptea. Excepţie fac cei vaccinaţi şi cei cu legitimaţia de serviciu;
Restricţiile se vor aplica începând de luni, 25 octombrie.