
Brăila, Grădina Publică – Pe data de 11 octombrie 2025, de la ora 19:00, va avea loc evenimentul “Caravana Filmelor” în Grădina Publică din Brăila. Publicul este invitat să vizioneze două filme tematice esențiale, proiectate cu ajutorul unui sistem fotovoltaic mobil, ca parte din programul “Cu Apele Curate“.
Evenimentul este inițiat de Asociația Mai Mult Verde, în parteneriat cu Asociația Creionăm Viitorul, și are ca scop reducerea poluării cu plastic a apelor și facilitarea unei reflecții colective asupra modului în care această poluare afectează atât mediul, cât și comunitățile umane.
Filmele Proiectate
Proiecțiile aduc în atenția publicului două producții de referință, menite să inspire acțiuni concrete pentru reducerea poluării:
- X Trillion (regia Eleanor Church, durată 68 min.) – Filmul prezintă povestea unui echipaj format exclusiv din femei care traversează Oceanul Pacific prin cea mai densă acumulare de plastic, transformând expediția într-un apel la acțiune pentru protejarea apelor.
- Dunărea la raport (regia Radu Tancău, durată 19 min.) – Această producție urmărește munca cercetătorilor de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați pentru primul studiu privind cantitatea de plastic transportată de Dunăre în România, dezvăluind dimensiunea alarmantă a poluării și îndemnând la responsabilitate.
Organizatorii subliniază că evenimentul îmbină arta, inovația și energia verde în sprijinul unui viitor fără plastic în ape și invită publicul să susțină eforturile comune pentru protecția resurselor de apă și promovarea soluțiilor sustenabile.