Două licee din Brăila au rămas fără căldură! Conducerea unităților a decis suspendarea cursurilor
Consiliul de Administraţie al Colegiului ”Nicolae Bălcescu” a luat decizia de suspendare a cursurilor în zilele de miercuri şi joi, pe 28 şi 29 decembrie și se speră ca până luni, 3 decembrie, să fie remediată defecțiunea.
De altfel, pe lângă problemele legate de temperaturile scăzute, la Colegiul Nicolae Bălcescu decizia de suspendare a cursurilor s-a luat și din cauza zgomotelor făcute de lucrările care se efectuează pentru a remedia defecțiunile.
Liceul de Arte – în ”regim de avarie”
La Liceul de Arte ”Hariclea Darclee”, care funcționează cu agent termic de la aceeași centrală, la două corpuri de clădire, cursurile se desfășoară în regim de avarie, câte 35 de minute ora de curs și 5 minute pauză.
Directorul Liceului ”H. Darclee”, Nicoleta Brînzia a spus că în Consiliul Profesoral s-a luat decizia de a continua cursurile ca urmare a faptului că, fiind un liceu vocațional, va fi mai dificil de recuperat cursurile, în special a orelor de la specialități.
Aceasta a precizat că dacă în următoarele zile temperaturile nu vor permite desfășurarea cursurilor se va putea lua și aici decizia de suspendare a cursurilor, dar ieri și astăzi cursurile, în corpurile de clădire rămase fără căldură, s-au desfășurat în ”regim de avarie”.