Se mărește plafonul veniturilor la care pensionarii pot beneficia de transport în comun gratuit!

Se mărește plafonul veniturilor la care pensionarii pot beneficia de transport în comun gratuit!

 

 

Dacă până în prezent plafonul, până la care pensionarii beneficiau de transport în comun gratiut, era de 1300 de lei, administrația locală propune ridicarea acestuia la suma de 1500 de lei.

Administrația locală s-a gândit să modifice această facilitate astfel încât pensionarii, cu venituri reduse din municipiul Brăila, să poata beneficia de gratuitate și după data de 1 septembrie 2019, atunci când pensiile vor fi majorate. Mai mult, în expunerea de motive a acestui proiect este stipulat faptul că măsura nu va afecta bugetul local al Primăriei municipiului Brăila, pe anul 2019.

La data de 31 iulie 2019, în Brăila, peste 20.800 de pensionari beneficiau de transport în comun – GRATUIT! Dacă gratuitatea s-ar păstra în condițiile actuale, la un plafon de 1300 de lei, peste 2500 de pensionari nu s-ar mai încadra pentru a befeficia de această facilitate.

Proiectul de hotărâre va fi votat joi dimineață, în cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry