Și în Brăila pensionarii așteaptă cu nerăbdare poștașul! Data acordării pensiilor a fost decalată! Poșta Română vine cu explicații!
Poșta Română a anunțat, printr-un comunicat, luni dimineață, că în luna ianuarie 2020 distribuirea pensiilor se va decala, deoarece banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române începând cu 7 ianuarie. Compania a precizat că acest lucru se întâmplă la fiecare început de an.
Potrivit acestora, pensionarii își vor primi banii în perioada 10-20 ianuarie.
”Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ 3 zile. Astfel, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile”, se arată într-un comunicat transmis de Poșta Română.
Compania anunță că, la fel ca în 2019, toate pensiile vor fi livrate până pe 20 ianuarie.