În perioada 28.10.2021 – 17.12.2021 Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila va desfăşura, sub îndrumarea Inspecţiei Muncii, acţiunea de informare “VIITORUL TĂU ÎNCEPE AZI. MERIȚI CA MUNCA TA SĂ FIE RECUNOSCUTĂ”.
Prin această acţiune de informare se urmărește creşterea gradului de conştientizare a lucrătorilor cu privire la consecinţele sociale şi economice negative pe care le produce munca nedeclarată și munca subdeclarată, la drepturile și obligațiile pe care le au aceștia, cât și la riscurile la cre se expun atunci când acceptă să muncească ”la negru” sau ”la gri”.
”Inspecția Muncii a elaborat un pliant cu informații utile pentru lucrători sau potențiali lucrători, care a fost adaptat cu datele de contact ale instituției noastre. Pentru ca informațiile să ajungă la cât mai multe multe persoane care fac parte din grupul ţintă al acestei acţiuni, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila prin inspectorii de muncă, vor distribui pliante în locuri consacrate ca având afluență de persoane: gări, autogări, stații de transport în comun, piețe, inclusiv în localitățile rurale din județul Brăila, precum și cu ocazia controalelor efectuate la angajatori. Pliantul informativ poate fi vizualizat la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, cât și pe pagina de Facebook a acestuia”, a declarat șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.
O persoană informată nu poate fi exploatată. Este important ca informaţiile vizate de această acţiune să ajungă la cât mai multe persoane care să conştientizeze efectele negative ale muncii nedeclarate şi pe viitor să spună NU muncii “la negru” sau “la gri”.