Trei ucrainence, care au ajuns noaptea trecută în Brăila, au rămas cu lacrimi în ochi după ce au văzut donațiile venite din partea brăilenilor!

Trei mame tinere, împreună cu cei șase copii(cinci fetițe și un băiețel) au ajuns noaptea trecută în Brăila. Au plecat din regiunea Odessa, speriate de atacurile violente ale armatei ruse împotriva civililor.

Nu au avut timp să-și ia toate cele necesare în bagajele pe care abia au putut să le care peste graniță, iar copiii au avut grijă să-și umple gentuțele cu jucării și macaroane(n.r. mâncarea lor preferată). Micuții nu au înțeles nici acum ce se întâmplă exact, unde sunt, sau de ce trebuie să doarmă într-un hotel, într-o țară străină. Tot ce știu este că, într-o zi, îl vor reîntâlni pe tati.

Cele trei mame au fost cazate gratuit la un hotel din Brăila, au primit micul dejun din partea casei, iar Primăria municipiului Brăila s-a ocupat de restul meselor.

Am stat și noi de vorbă cu ele și ne-au povestit cum au mers pe jos până la graniță, de unde au fost preluate de un bărbat și o doamna pe care nu i-au văzut niciodată în viața lor.

Pe malul Dunării la Brăila, la ora 1 noaptea i-au preluat doi bărbați necunoscuți, fără să știe că cei doi aveau să le schimbe total experiența și să le dea curaj să meargă mai departe. Au ajuns la hotel și a doua zi translatorul le-a explicat că primarul municipiului Brăila a fost unul dintre cei care s-a ocupat de transportul, cazarea și masa lor.

Ne-au povestit cum au fost nevoite să-și lase părinții, să-și despartă copiii de bunici și de prieteni, de casa în care creșteau și de tot ceea ce înțelegeau prin normalitate. Cu toate încercările prin care au trecut, nu și-au pierdut nici modestia și nici cumpătul. Au primit cu lacrimi în ochi micile cadouri venite din partea jurnaliștilor și s-au bucurat enorm când au fost aduse la Centrul de Donații din cartierul Nedelcu Chercea, de unde au luat hăinuțe pentru copii, produse de igienă și mâncare.

Jurnalul de Brăila le-a dus o sacoșă plină cu dulciuri la hotel. Pe scări am întâlnit una dintre fetițe. Nu avea mai mult de 4 ani și i-am oferit câte ceva din sacoșică. Încerca într-una să-mi explice ceva, gesticula și până la urmă m-a convins să o urmez la etaj, într-o cameră în care se aflau și alți copii. Astfel am aflat că micuța voia să împartă dulciurile cu sora și prietenii ei, din hotel.

La Centrul de Donații organizat la Căminul Cultural, din cartierul Nedelcu Chercea, au fost aduse de către primarul Marian Dragomir și cei doi viceprimari, Doinița Ciocan și Alexandru Jantea. Bucuria copiilor, din momentul în care au intrat în camera în care erau depozitate dulciurile, nu poate fi redată în cuvinte. Însă, modestia cu care și-au ales câte o singură bucată din tot ceea ce au găsit în acele lădițe a fost o lecție pentru noi toți.

O cumpătare impresionantă, cum rar îți este dat să vezi în astfel de situații. Mame eroine care își iau puterea de a merge mai departe din bucuria de pe chipul copiilor. Drumul lor nu se oprește aici. Fiecare va pleca mai departe în alte țări din Uniunea Europeană unde le așteaptă rude și prieteni. Nu știu dacă se vor mai întoarce în Ucraina însă își doresc ca într-o zi să pășească din nou pe meleagurile natale.

Vă reamintim că Primăria Brăila pune la dispoziție două locații unde se pot dona produse de igienă, hrană care nu este perisabilă și îmbrăcăminte sau alte articole de igienă.

Între orele 10:00-18:00 brăilenii pot lăsa donații în cele două locații:

  • Căminul Cultural din Cartierul Chercea, pe Strada Comuna din Paris
  • Bulevardul Independenței, în sediul fostului Liceu Forestier – “Constantin Brâncuși”.

Cetățenii ucraineni sau persoanele care doresc să ajute pot solicita informații în limba română sau engleza la numărul de telefon 004 0786 763 987 sau e-mail cazareucraina@primariabraila.ro

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry